Bartolomeu I, 27 de ani de la întronizarea ca Patriarh Ecumenic al Constantinopolului
- Marius Bâtc ă
- 2 noiembrie 2018, 12:04
Sanctitatea Sa Bartolomeu I își aniversează întronizarea ca Patriarh Ecumenic al Constantinopolului. La invitația Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Ecumenic va sfinți Catedrala Națională.
Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei). Potrivit Basilica.ro, a studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul) la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania).
În anul 1961 a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Ecumenic Atenagora, devenind după trecerea la cele veşnice a acestuia principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I. În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton, devine Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, este ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an.
Prezențe repetate în România
Patriarhul Ecumenic a fost prezent la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în anul 2010. Sanctitatea Sa a vizitat România în anul 2010. Vizita Patriarhului Bartolomeu a început în data de 26 octombrie și s-a încheiat vineri, 29 octombrie. În acest timp, Patriarhul Ecumenic a oficiat, împreună cu Patriarhul României, Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale, 27 octombrie, și, de asemenea, a participat la Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie.
Patriarhul Ecumenic a prezidat Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. În perioada 16-27 iunie 2016, Patriarhul Ecumenic a prezidat lucrările Sfântului și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. În Duminica Cincizecimii, în data de 19 iunie 2016, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe prezenți în Creta pentru lucrările Sfântului și Marelui Sinod au oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion.
Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului va oficia Sfințirea Catedralei Naționale
Sfințirea Catedralei închinată eroilor români din toate timpurile va fi oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi ierarhi români. Ideea Catedralei Naționale datează din 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani.
Construcţia CMN s-a concretizat în timpul Părintelui Patriarh Daniel, fiind asumată de stat ca proiect de importanţă naţională prin legea 376/2007. Din anul 2010 până în 2018, Biserica şi statul au cheltuit aproximativ 100 milioane euro prin construcţia Catedralei Naţionale la roşu. Deşi construcţia CMN este un proiect major al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea ei s-a desfăşurat în mod susţinut în domeniul social prin investirea a peste 150 milioane euro în scop filantropic, în ultimul deceniu.
Patriarhul Teofil al Ierusalimului, la slujirea primului hram, de Sfântul Apostol Andrei
Patriarhul Teofil al Ierusalimului va sosi în România după momentul sfințirii, pentru a sluji la Primul Hram, de sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României.
Sfânta Liturghie la Primul Hram al Catedralei Mântuirii Neamului va fi oficiată în data de 30 noiembrie 2018, de Patriarhul Teofil al Ierusalimului.