„Baronii” PSD vor în Parlament

„Baronii” PSD vor în Parlament

Foşti şi actuali stăpâni judeţeni ai PSD iau în calcul să candideze la alegerile parlamentare, a aflat EVZ. Liviu Dragnea le-a promis filialelor că nu le va impune candidaţi

Ion Călinoiu a declarat pentru EVZ că vrea să fie senator după ce a condus 12 ani Consiliul Judeţean Gorj. Urmaş al renumitului Nicolae Mischie, Călinoiu a anunţat după alegerile locale că e timpul să facă loc unor tineri în conducerea judeţului.

Cel mai probabil, Călinoiu va deschide alături de Victor Ponta listele PSD Gorj la Senat şi Camera Deputaţilor. „Eu am constatat de o bucată de vreme (...) este nevoie de un suflu nou. Nu trebuie să stai pe un scaun de dragul scaunului“, şi-a explicat Călinoiu decizia.

În partid se discută că Marian Oprişan şi Adrian Ţuţuianu, liderii CJ Vrancea şi Dâmboviţa, ar putea să figureze şi ei pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. Oprişan conduce judeţul din 2000, în timp ce Ţuţuianu a mai deţinut un mandat de senator. Medicul Nicolae Bacalbaşa, fost preşedinte al CJ Galaţi, figurează şi el pe lista posibililor candidaţi PSD la parlamentare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Modelul liderului

„Moda” saltului în Parlament de la conducerea judeţelor a fost deschisă de liderul PSD, Liviu Dragnea, în 2012. Preşedinte al CJ Teleorman timp de peste un deceniu, Dragnea a ales scaunul de deputat. Mutarea i-a adus acestuia funcţiile de ministru al Dezvoltării şi vicepremier în Guvernul Ponta.

Dragnea, strâns cu uşa

Liviu Dragnea le-a garantat organizaţiilor judeţene că nu îşi va impune „favoriţii” pe listele pentru parlamentare, după ce filialele au cerut acestuia autonomie totală în stabilirea viitorilor deputaţi şi senatori PSD, au relatat surse din partid pentru EVZ. Liderii centrali ai PSD vor discuta pe larg subiectul listelor parlamentare într-o şedinţă strategică care se va desfăşura vineri, la Vaslui.

Criteriile din PSD

Dragnea le-a spus liderilor PSD că deşi nu va „paraşuta” candidaţi de la centru, social-democraţii care vor să intre în Parlament trebuie să îndeplinească totuşi câteva criterii „minimale”.

Parlamentarii chiulangii nu vor mai „pupa” alt mandat. Pregătirea profesională va juca şi ea un rol în selecţia candidaţilor PSD. Partidul vrea să trimită în Parlament jurişti, ingineri, medici, economişti, profesori, persoane cu pregătire militară, specialişti în administraţie publică şi relaţii internaţionale, astfel încât să acopere toate domeniile de expertiză. Candidaţii cercetaţi pentru luare şi dare de mită nu vor fi acceptaţi pe lista PSD. De asemenea, partidul nu va trimite în Parlament condamnaţi pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violenţă.

Fără „venetici” şi „mercenari” pe lista PSD

Liderii judeţeni PSD nu mai vor să trimită în Parlament oameni care „dorm” patru ani în bănci. Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, spune că nu va mai accepta „mercenari” în Senat şi Camera Deputaţilor. „Îmi doresc ca judeţul să fie reprezentat de oamenii săi în Parlament, nu de venetici! Cât despre numele acestor candidaţi, vă asigur că vor fi oameni care demonstrează că au calităţi, dorinţă de implicare (...) Nu mai avem nevoie de parlamentari care, într-un mandat de 4 ani, să vorbească 30 de secunde!”, a declarat Bădălău.