Barna propune dezincriminarea consumului de droguri

Barna propune dezincriminarea consumului de droguri

USR va promova o lege prin care să fie eliminate pedepsele cu închisoarea pentru consumul de droguri, a anunțat președintele Dan Barna, într-o postare pe Facebook.

Liderul partidului a ținut să facă o serie de clarificări după scandalul produs de adoptarea proiectului legislativ, inițiat de deputatul USR Lavinia Cosma, care prevede majorarea pedepselor pentru cultivarea, producerea, deținerea, vânzarea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor.

„Poziția mea personală exprimată în mai multe rânduri dar și poziția USR este că accentul trebuie pus pe combaterea traficului de droguri de mare risc, pe informare și pe sprijin pentru cei dependenți. În niciun caz, criminalizarea consumului nu este o soluție la problema consumului de droguri. Bunele practici ale unor state cu reglementări moderne în abordarea fenomenului precum Canada sau California sau state europene trebuie să constituie baza de plecare pentru definirea cadrului adecvat. Criminalizarea consumului de droguri nu face decât să vulnerabilizeze suplimentar pe cei aflați în situații de dependență”, a anunțat președintele USR, Dan Barna, într-o postare pe Facebook.

Potrivit proiectului legislativ inițiat de deputatul Cosma și adoptat de Parlament, pedeapsa cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea de droguri s-a majorat până la 10 ani, în vreme ce legea în vigoare prevede pedepse până la șapte ani. Pe această temă, paginile de socializare s-au umplut de comentarii acide la adresa USR.

Ne puteți urmări și pe Google News