Barcelona, îngenunchiată de Real Madrid. Reacția lui Zinedine Zidane

Barcelona, îngenunchiată de Real Madrid. Reacția lui Zinedine Zidane

Real Madrid a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 3-1, sâmbătă, în El Clasico, derby-ul campionatului de fotbal al Spaniei, disputat pe Camp Nou, în etapa a 7-a. Duoă meci, antrenorul Zinedine Zidane și-a lăudat echipa.

Real Madrid a demonstrat că a trecut cu bine peste eşecurile neaşteptate din La Liga, 0-1 cu Cadiz, şi Liga Campionilor, 2-3 cu Şahtior Doneţk, ambele la Madrid, câştigând prin golurile marcate de Fede Valverde (5), Sergio Ramos (63 - penalty) şi Luka Modric (90). Pentru Ramos a fost a 45-a sa apariţie într-un Clasico.

Barcelona, care venea după o victorie clară cu Ferencvaros în Champions League (5-1), a marcat prin Ansu Fati (8).

Catalanii au terminat meciul cu patru atacanţi în teren (Messi, Dembele, Griezmann, Braithwaite), dar fără a găsi golul egalării, iar Modric a încheiat conturile în faţa unei formaţii în degringoladă.

În urma acestui succes, madrilenii au urcat pe primul loc în clasament, în timp ce Barca rămâne în criză, fiind pe locul 10, cu doar 7 puncte (din 5 jocuri).

Zinedine Zidane: „Am avut zile grele din cauza deselor critici”

La interviul oferit după încheierea partidei, Zinedine Zidane a transmis că echipa sa a reușit „meciul perfect” și speră ca, odată cu victoria din derby, atmosfera de la club, afectată după înfrângerile suferite cu Cadiz și Șahtior în ultima săptămână, să se îmbunătățească.

„Am făcut meciul perfect, dar sunt trei puncte, nimic mai mult. Acum jucătorii trebuie să se odihnească și să se bucure de acest moment. Am avut zile grele din cauza deselor critici, dar am încercat să rămânem calmi și să ne facem jocul.

A fost nedrept să fim criticați, consider eu, nu știu dacă au fost îndreptate către mine sau către jucători. Acum sunt bucuros pentru jucători, ei sunt cei care au luptat, au arătat că au caracter. Astăzi am arătat ca o echipă, sunt mândru de echipă mea. Este o victorie colectivă”, a declarat după meci Zinedine Zidane, potrivit As.

Ne puteți urmări și pe Google News