Barajul Bicaz poate fi considerat școala hidroenergeticii românești, asta pentru că, atunci când a fost construit, era o lucrare inginerească de mare anvergură. Construcția de beton are o mare utilitate însă, în spatele ei, sunt multe povești tragice. Oameni strămutați, sate întregi scufundate sub ape, condiții grele de muncă și vieți pierdute.

Pe 26 octombrie 1950, plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român dezbate și aprobă planul de electrificare a țării pe 10 ani. Aproximativ o lună mai târziu, pe 15 noiembrie, se dă publicității hotărârea Consiliului de Miniștri numărul 1182. Aceasta prevedea construirea centralei hidroelectrice de la Bicaz.

În hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român se preciza că va fi construit barajul Bicaz. Odată cu acesta va fi construită și o hidrocentrală care va purta numele liderului comunist Vladimir Ilici Lenin. Barajul era o necesitate stringentă a țării. Era nevoie de electricitate dar și de locuri de muncă, după războiul și foametea din România din 1947.

Amploarea lucrărilor a fost una fără precedent. Planurile arătau că trebuie efectuate peste trei milioane de metri cubi de săpături. Dintre acestea, aproximativ 1,5 milioane m³ în stâncă și aproximativ 700 de mii de m³ în subteran. Pentru construirea complexului hidroenergetic de la Bicaz s-au turnat peste două milioane de m³ de beton și s-au montat 11.000 tone de echipament electromecanic.

Barajul Bicaz avea costuri însemnate. Pentru ca acestea să mai fie reduse, în perioada 1951 - 1955, a fost ridicată o fabrică de beton în partea vestică a Bicazului. Aceasta oferea, la rândul ei, multe locuri de muncă.

Zeci de mii de persoane strămutate și sate întregi scufundate

Toată lumea a auzit măcar o dată în viață despre barajul Bicaz dar puțini sunt cei care știu poveștile tragice din spatele lui. Pentru a putea fi construit, aproximativ 20.000 oameni au fost strămutați. Unii au fost duși în alte localități, alții mutați pe versanți, unde apa nu putea ajunge. O serie de așezări precum Cârnu, Secu, Izvoru Alb, Potoci, Rugineți, Buhalnița, Grozăvești, Chirițeni, Hangu și Ceahlău au fost strămutate. În unele cazuri au fost mutați chiar și morții din cimitire.

În total a fost necesară mutarea a 2.291 de gospodării cu un număr de 18.760 de locuitori din 20 de sate.

Familiile obligate să se mute au primit despăgubiri de la stat însă vorbim despre sume modice. Acestea nu acopereau valoare gospodăriilor pe care au fost nevoiți să le lase în urmă. Oamenii refuzau să plece așa că Mitropolitul Moldovei a dat ordin să fie mutate mai întâi bisericile. O singură biserică a rămas în picioare: cea de la Hangu. S-a încercat de două ori demolarea ei, chiar și cu dinamită, însă nu a căzut. A fost construită în anii  ’30 cu beton armat și șine de cale ferată, ceea ce o făcea greu de demolat. Când apa este scăzută, ruinele acesteia se pot vedea și astăzi.

S-au pierdut multe vieți pentru a ridica barajul Bicaz

Peste 15.000 de persoane au lucrat la barajul Bicaz, la tunelul de aducțiune și la uzina electrică de la Stejarul. Au fost construite lagăre de muncă pentru deținuții politici, împărțiți pe categorii, în funcție de zona la care urmau să lucreze. Cei de la Dodeni au lucrat la corpul barajului și la tunelul de aducțiune, în partea amonte. Deținuții din lagărul de la Ciungi au lucrat la terasamentul căii ferate care venea de la Piatra Neamț și la construcția gării din Bicaz.

„Se lucra nonstop și era luminat a giorno. Cei din colonie erau oameni cinstiți. A fost o școală a vieții foarte interesantă”, spunea pictorița Iulia Hălăucescu, martor al istoriei construirii barajului. Ea a realizat „Epopeea Bicazului”, o colecție de 200 de lucrări în acuarelă având ca temă lucrările la baraj.

La vremea aceea nu existau muncitori calificați pentru o așa construcție. Din lipsă de experiență, pe șantierul de la barajul Bicaz au existat multe accidente, soldate cu decesul unor muncitori. La finalul anului 1959, pe șantier a fost adus și un detașament de 1.200 de militari ai muncii. Alții 400 au lucrat la construcția fabricii de ciment și la hidrocentrala de la Stejaru.

Munca pe șantier a fost una grea. Galeria de aducțiune a fost executată în condiții geologice foarte dificile. Muncitorii nu se confruntau doar cu presiuni foarte mari ale apelor de infiltrații, ci și cu infiltrații de gaze. Acestea existau pe o treime din lungimea barajului Bicaz. O explozie a unei asemenea pungi de gaze a produs o adevărată tragedie. Aproximativ 30 de muncitori au murit în urma acestei explozii.

Barajul Bicaz, detalii tehnice

Complexul hidroenergetic a fost construit în anii 1950. Cu toate acestea, el a reușit să atingă recorduri greu de egalat. Fundația sa are aproximativ 40 de metri lățime și a fost turnată în stâncă. Barajul are 127 de metri, lăţimea la bază fiind aproape cât înălțimea.

Volumul de beton turnat depășește 1.625.000 metri cubi. Betonul folosit pentru construirea barajului Bicaz este unul special, care la contactul cu apa se impermeabilizează.

Barajul Bicaz este construit din 30 de ploturi (blocuri) separate și este cel mai mare de pe râurile interioare ale României. El a fost construit să țină un volum de 1.230.000 metri cubi de apă. Rolul lui este de a atenua viiturile de pe Bistriţa și alimentarea cu apă a unor fabrici de pe Valea Bistriţei până la Piatra Neamţ şi Bacău.

Pe 1 iulie 1960, vanele s-au închis pentru a forma acumularea. Tot atunci a fost oprit definitiv cursul Bistriței. Câteva luni mai târziu, pe 1 octombrie, a început și producerea energiei.

Un accident la barajul Bicaz ar fi o mare catastrofă

Barajul Bicaz a fost construit trainic, iar seismologii spun că în cazul unui cutremur de opt grade pe scara Richter, acesta nu s-ar dărâma. Ar fi vorba doar despre niște fisuri și scurgeri de apă însă el nu va cădea. Cu toate acestea, dacă un accident ar avea loc, s-ar produce o mare catastrofă.

În urmă cu mai bine de un deceniu, specialiștii de la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice București au realizat un studiu pentru a stabili zonele inundabile în cazul unui accident. Pentru barajul de la Bicaz s-au presupus trei ipoteze:

• o avariere a barajului pe 25% din înălțime (24,4 m) și 25% din lățime (50 m);
• avariere pe 50% din înălțime (48,9 m) și 50% din lățime (100 m);
• avariere pe 75% din înălțime (73,3 m) și 75% din lățime(150 m).

În cazul ultimei ipoteze, de 75%, unda ar parcurge distanța de 260,7 km, până la confluența cu Dunărea, în 12 ore. La lacul Batca Doamnei (intrarea în Piatră Neamț), unda ar ajunge în 32 de secunde, iar la CHE Bacău în 147 de secunde.