Băncile câștigă pe linie în fața ANPC. Justiția a suspendat ordinul de recalculare a ratelor în cazul BRD

Rate Sursa: Arhiva EVZ

ANPC suferă înfrângeri pe linie, în justiție, din partea băncilor cărora le-a cerut să modifice procedurile de calcul a ratelor la credite. BRD a obținut suspendarea deciziei ANPC, la Curtea de Apel București, după ce Banca Transilvania a primit o decizie similară, la o instanță din Cluj Napoca. Cele două soluții, date de instanță, ar putea fi folosite ca precedent și de celelalte bănci sancționate de ANPC din motive similare.

BRD Groupe Societe Generale a obținut în instanță suspendarea Ordinului ANPC care o obliga să recalculeze ratele pentru creditele acordate clienților. Este a doua decizie de acest fel, pronunțată de o instanță de judecată. O soluție similară a fost pronunțată și în cazul deschis de Banca Transilvania, la Curtea de Apel Cluj.

„Admite cererea. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 418/23.05.2023 până la până la pronunțarea instanței de fond. Executorie. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la data comunicării, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel București. Pronunțată azi 23.06.2023 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, stabilește soluția pronunțată de Curtea de Apel București.

Procesul dintre BRD și ANPC s-a judecat la secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel.

De altfel, pe rolul acestei instanțe se află mai multe litigii similare, deschise de instituții bancare împotriva Protecției Consumatorilor. O parte dintre soluții au fost amânate pentru 30 iunie, în vreme ce Alpha Bank a primit termen de judecată pe 27 iunie. În dosarul deschis de ING, curtea a amânat miercuri cauza până pe 27 iulie.

Mai multe instituții bancare din România au cerut, în justiție, anularea proceselor verbale de contravenție, întocmite de ANPC, și suspendarea efectelor ordinului emis de președintele instituției prin care erau obligate să emită noi grafice de rambursare pentru credite și să ia măsuri „optime” pentru reducerea gradului de îndatorare în cazul unor debitori.

ANPC a sancționat mai multe bănci pentru calculul ratelor

ANPC a sancționat, în luna mai, după mai multe controale pe această temă, un număr de 19 bănci. ANPC a acuzat băncile cu pricina de „acțiuni înșelătoare” privind caracteristicile principale ale produselor de credit.

Președintele ANPC a emis un ordin prin care obliga băncile să emită noi grafice de rambursare în care creditele să fie rambursate „în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă”.

în urma controlului, băncile BRD, BCR, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, ING Bank, Alpha Bank, OTP Bank, First Bank și Credit Europe Bank au solicitat la judecătorie anularea proceselor verbale de contravenție emise de ANPC, însă procesele nu au început De alfel, este de așteptat ca acestea să dureze mai mulți ani până la pronunțarea unor soluții finale, definitive, după cum relatează profit.ro.