Americanii au înțeles de mult timp că așa-numita agendă ecologică a președintelui Joe Biden a exacerbat inflația, făcând mai greu pentru familii să își umple rezervoarele de benzină și coșurile de cumpărături.
Acum, instituțiile centrale canadiene încep să înțeleagă faptul că politicile climatice alarmiste ale guvernului Trudeau au dat o lovitură inflaționistă similară națiunii și cetățenilor lor.
Deși a fost oarecum îngropată în raportul său din 26 ianuarie intitulat „The 2021-22 Surge in Inflation”, Banca Canadei, banca centrală a țării, a recunoscut că „tranziția în curs de la combustibilii fosili la energia verde (...) necesită o imensă realocare a investițiilor, ceea ce crește costurile din cauza cererii mai mari de noi investiții și a lipsei de ofertă de investiții în producția de combustibili fosili”.
Care este marea problemă provocată de guvernul Trudeau
„Aceste presiuni asupra costurilor sunt exacerbate de timpul îndelungat necesar pentru a construi infrastructura de energie verde, ceea ce crește și mai mult prețurile pentru combustibilii fosili”, adaugă raportul. „Această trecere la prețuri relativ mai mari la energie va contribui, de asemenea, la provocările politicii monetare de a menține inflația la nivelul țintit pe termen lung.”
Potrivit autorilor raportului, această tranziție - în mare parte dinspre petrolul nord-american stabil și etic către pretinse alternative care se bazează frecvent pe aprovizionarea instabilă din străinătate cu minerale rare - este „probabil cea mai persistentă tendință” care se adaugă la presiunile inflaționiste din Canada.
Raportul face referire la un discurs din martie 2022 al Isabelei Schnabel, membră a consiliului executiv al Băncii Centrale Europene, în care economista greacă a subliniat că „există un preț de plătit pentru a trece la ecologie într-un ritm care reflectă obiectivul dublu de a ne proteja atât planeta, cât și dreptul la autodeterminare”.
Ea a mai sugerat că „lupta împotriva schimbărilor climatice este un factor care contribuie la scumpirea combustibililor fosili”.
Petrolul și produsele sale secundare nu alimentează doar mijloacele de transport și mențin economia în mișcare, ci sunt folosite în materiale plastice, echipamente de protecție, produse chimice, îngrășăminte, medicamente, îmbrăcăminte și chiar în construcția materialelor necesare pentru mijloacele de înlocuire planificată a acestora, cum ar fi panourile solare și turbinele eoliene.
Schnabel sugerează că, în această tranziție, țări precum Canada vor trebui să se confrunte și cu „inflația verde”
„Multe companii își adaptează procesele de producție în încercarea de a reduce emisiile de carbon”, a spus ea. „Dar majoritatea tehnologiilor verzi necesită cantități semnificative de metale și minerale, cum ar fi cuprul, litiul și cobaltul, în special în timpul perioadei de tranziție”.
„Vehiculele electrice, de exemplu, utilizează de peste șase ori mai multe minerale decât omologii lor convenționali. O centrală eoliană offshore necesită o cantitate de cupru de peste șapte ori mai mare decât o centrală pe gaz”, a adăugat economistul grec.
Cererea crescută pentru aceste minerale și oferta limitată explică creșterea bruscă a prețurilor, contribuind la problema așa-numitei soluții verzi.
Mark Mills, de la Manhattan Institute, a scris în aprilie anul trecut în Wall Street Journal, în aparentă concordanță, afirmând: „Așa cum prețurile umflate ale petrolului și gazelor naturale afectează economia, la fel se întâmplă și cu costurile mineralelor de bază, de care este nevoie pentru a construi fiecare clasă de produse, de la aparate și case la computere și mașini. În timp ce în cea mai mare parte a istoriei recente, materialele au reprezentat o parte minoră din costul final al produselor, această parte devine majoră dacă prețurile la minerale cresc vertiginos”.
Schnabel, de la Banca Centrală Europeană, a distilat problema remediilor alarmiștilor climatici astfel: „Cu cât devine mai rapidă și mai urgentă trecerea la o economie mai ecologică, cu atât mai scumpă ar putea deveni, pe termen scurt.”
sursa: www.theblaze.com