Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
,,Balcanii produc mai multă istorie decât pot consuma’’, spunea Winston Churchill în urmă cu mai bine de un secol. Partea de vest a Peninsulei este acum, ca şi atunci, o regiune a promisiunilor neîmplinite, a identităților fragmentate și a influențelor concurente din Est și Vest. De la Timișoara la Trieste, la Tirana sau la Salonic se întinde un spaţiu populat virtual de interese divergente și amintiri amare legate de atrocitățile din umbra deselor conflicte armate, toate aşezate pe terenul fertil unor noi confruntări.
Deși par o regiune marginală, în realitate Balcanii sunt foarte aproape de centrul Europei și pe cale să devină subiect al competiției strategice continentale - competitorii sunt: Rusia, China, Turcia - pentru că acolo unde există ,,goluri’’ lăsate de cei îndrituiți să le ocupe, Uniunea Europeană în speță, se găsesc destui să vină cu pretenții.
În ultimii ani, am mai scris câteva articole despre această regiune de care ne aducem aminte când avem alegeri - nu intru în detalii ,,belgrădene’’ - sau când în Kosovo sunt tulburări. În rândurile de mai jos încerc să atrag atenția asupra potențiale pericole din vecinătatea noastră imediată.
Stabilitatea Balcanilor de Vest - deziderat greu de atins, chiar imposibil
La peste două decenii de la războaiele iugoslave, Balcanii de Vest rămân un pol de instabilitate regională. Potrivit unui raport publicat de Freedom House (2024), Serbia, Bosnia-Herțegovina și Kosovo sunt marcate de regres democratic și tensiuni etnice. În Bosnia, entitatea sârbă, Republika Srpska, condusă de Milorad Dodik - un apropiat al lui Putin - amenință periodic cu secesiunea, iar în Kosovo, ciocnirile din nordul țării, unde trăiesc mulți etnici sârbi, degenerează periodic în violențe soldate cu morți și răniți.
Acestora li se adaugă fragilitatea politică din Macedonia de Nord și Muntenegru, state în care procesul democratic nu a fost finalizat. În toată regiunea, stabilitatea este o iluzie întreținută de clasa politică, iar suveranitatea este ambiguă datorită acțiunilor în plan geopolitic ale celor interesați, pomeniți mai sus. Și în tot acest timp, la Bruxelles se continuă narațiunea cu Balcanii drept ,,prietenii noștri apropiați’’.
Uniunea Europeană - birocratică și lentă
Uniunea Europeană a promis celor din Balcani o perspectivă clară de aderare încă din 2003, la summitul de la Salonic. Cu toate acestea, doar Croația a devenit membru UE (2013), iar restul statelor se confruntă cu un proces lent, greoi și adesea blocat de interese naționale divergente ale statelor membre. Potrivit European Council on Foreign Relations (2023), Serbia a deschis 22 de capitole de negociere, dar a închis doar 7. Muntenegru, deși a început negocierile în 2012, este într-un blocaj instituțional intern care împreună cu scepticismul Bruxelles-ului împiedică progresul real. Summiturile succesive - Sofia (2018), Zagreb (2020), Tirana (2022), Bruxelles (2023, 2024) - au generat rezoluții optimiste, dar au și amplificat percepția că Uniunea face promisiuni lipsite de urmări concrete.
Un sondaj Ipsos (2024) indica faptul că 54% dintre cetățenii sârbi nu mai cred în aderarea la UE „în timpul vieții lor”, iar doar 36% dintre bosniaci mai văd UE ca o direcție dezirabilă.
Echilibre în schimbare … continuă
Efectele acestui impas se traduc în radicalizarea discursului politic și deschiderea spre alte centre de putere: Ankara, Moscova, Beijing. În Serbia, de pildă, partidul aflat la guvernare flirtează deschis cu Rusia și China, folosindu-se de lipsa de unitate și de acțiune a Bruxelles-ului ca argument electoral. Există o rază de speranță ,,occidentală’’ datorată unei relații, sa-i spunem speciale, cu … Washingtonul. De fapt, cu familia Trump. Donald jr. are afaceri imobiliare importante la Belgrad. Cele mai importante din sud-estul Europei. Legătura Vucic-Trump jr. a fost realizată de o mai veche cunoștință de-a noastră: ambasadorul american Richard Grenell, un apropiat al familiei liderului de la Casa Albă. Pentru cei care au trecut cu vedere știrea, amintesc că Grenell este cel care îl întreba pe ministrul nostru de externe despre frații Tate, la Munchen, în urmă cu câteva luni.
Apartenența etnică, religia și interesele străine complică situația
Balcanii sunt un mozaic de identități, iar acest lucru, departe de a fi o sursă de diversitate armonioasă, este adesea exploatat politic. De la catolici croați, la ortodocși sârbi, musulmani bosniaci și albanezi, diferențele religioase devin pretexte pentru politici exclusiviste și retorică revizionistă. Tensiunile religioase joacă un rol subteran dar incisiv în definirea identității și apartenenței etnice.
Ca niciunde în Europa, religia și naționalitatea se suprapun generând o neîncredere suplimentară între comunitățile etnico-religioase. Bosnia-Herțegovina poate fi considerată un ,,laborator’’ în acest context, dar cu ,,savanți’’ de la Moscova și Ankara. Să nu ne imaginăm că ar fi vorba de conflicte teologice. În niciun caz. Sunt reinterpretate tradițiile culturale ancestrale și simbolistica etnică, chiar arhaică, astfel încât este afectată suprastructura societății cu influențe directe asupra educației, politicii, laturii sociale și relațiile externe.
Tensiunile religioase și rolul lor subteran
Biserica Ortodoxă Sârbă împreună cu actori conservatori din Rusia au promovat viziuni anti-occidentale și naționaliste, mai ales în Serbia și Bosnia. În paralel - așa cum susțin unele agenții de securitate europene - există riscul real de radicalizare islamistă în Kosovo, Albania și Macedonia de Nord, acolo unde educația religioasă este preluată de structuri cu rădăcini în exterior, în special în Turcia și state din Golf.
Stratificarea identitară și religioasă alimentează o percepție constantă de vulnerabilitate - chiar în creștere - între comunități, care s-a transformat într-un obstacol real în calea oricărui proces de reconciliere. Acest context generează spații deschise puterilor străine, menționate mai sus. Acolo unde Europa vine cu elemente de condiționalitate pe linie de democrație, alții aduc investiții, infrastructură și dezvoltare rapidă. Și au succes.
Turcia, Rusia și China își dispută Balcanii - soft și hard power strategice
Turcia joacă abil cartea influenței culturale și religioase. Prin Diyanet și Fundația Maarif, Ankara investește milioane de euro în reabilitarea moscheilor din perioada otomană, în școli și burse educaționale. Potrivit SETA Foundation (2023), există peste 150 de moschei renovate cu sprijin turcesc în Kosovo, Macedonia de Nord și Albania. În plus, investițiile în infrastructură (drumuri, spitale, stadioane) vin fără condiții - un aspect ,,important’’ pentru clasa politică locală.
Inițiativa "Belt and Road" a adus Beijingul în inima Balcanilor. China a investit peste 12 miliarde de euro în infrastructură regională între 2015 și 2023, potrivit Center for Global Development. În Serbia, podul de la Belgrad, o centrală pe cărbune și mai multe întreprinderi miniere sunt construite de firme chineze. Anul trecut, Belgradul a fost una dintre puținele destinații europene ale președintelui Xi Jinping.
Kremlinul utilizează instrumente hibride pentru a-și menține influența în regiune. Media în limba sârbă, ONG-uri mascate, grupuri de hackeri și sprijin pentru lideri separatiști sunt doar câteva dintre tacticile folosite. În plus, Moscova își folosește influența pentru a bloca extinderea Alianței, în special prin susținerea forțelor politice anti-occidentale.
România nu-și poate permite să ignore Balcanii
Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial al regiunii și primul investitor, dar nu este percepută ca o putere strategică, ci ca una ,,birocratică și lentă’’. Promisiunea de integrare a stalelor din zonă - mereu repetată dar niciodată concretizată - și-a pierdut aproape total forța persuasivă. S-a ajuns la o marginalizare autoindusă care a afectat discursul politic al forțelor pro-europene lăsând câmp liber celor anti-europene.
Ar fi nevoie de o minimă recalibrare a politicii noastre externe. Instabilitatea din Balcanii de Vest poate avea consecințe directe pentru România în planul traficului de persoane, migrației ilegale și extinderii rețelelor de crimă organizată care tranzitează granițele noastre. Mai mult, în contextul actual global, când elementele de infrastructură strategică - rețele energetice, căi de comunicație, porturi - devin instrumente de influență, România ar trebui să se unească Italiei pentru a ocupa un spațiu care astăzi este pe cale să devină fieful unor puteri extra-europene
O politică activă în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, consolidarea prezenței diplomatice și investițiile strategice pot transforma România într-un actor relevant. Neglijarea regiunii nu este doar o eroare geopolitică, ci și un risc major pentru securitatea noastră națională.
Surse utilizate pentru analiză: Freedom House, ECFR, Ipsos, SETA Foundation, Center for Global Development, Washington Post, Le Figaro.
