BĂIEȚII acuzaţi că au DROGAT şi VIOLAT ÎN GRUP o minoră: "Am SCĂPAT de acuzaţii, dau de BĂUT!”. Ziua următoare au fost ARESTAȚI

BĂIEȚII acuzaţi că au DROGAT şi VIOLAT ÎN GRUP o minoră: "Am SCĂPAT de acuzaţii, dau de BĂUT!”. Ziua următoare au fost ARESTAȚI

Înainte de a fi arestaţi, băieţii acuzaţi că au drogat şi violat o minoră au încins un chef cu manele şi dedicaţii pe internet, convinşii fiind că au scăpat de acuzaţii. Potrivit Replica, pentru cei cinci faptul că au fost arestaţi, a fost chiar o surpriză.

Tinerii s-au trezit, joi dimineaţa, cu poliţiştii la uşă şi după ce au avut loc percheziţii, liceenii au fost reţinuţi, după care au fost arestaţi. În dosar apare şi a şasea persoană, un tânăr de 23 de ani, acuzat de şantaj şi favorizarea infractorului, scrie Replica.

"Oficial, sunt cel mai bucuros om din lume!!!!! Mi s-a luat o piatră de pe inimă când am aflat că a căzut acuzaţia de viol. Pot să fiu om din nou, practic. Am slabit 5 - 6 kg de la stres în perioada asta, să mor eu! O să o ţin numai în bairamuri de acum încolo, asta e clar, am trecut peste cea mai grea perioadă a vieţii mele", spunea, în urmă cu 3 zile, Dan Cristian I., zis Binki, pe un site de socializare, după care făcea trimitere către un site, unde era specificat, pe surse, că băieţii ar fi scăpat de acuzaţii. Dedicaţii şi manele

Reacţiile nu au întâziat să apară:  "Ieiiii, ce bine că aţi câştigat voi" sau "Bine, frateeeeee, ai scăpaaat, dai de băut!".

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânărul, zis, Binki, a explicat chiar cum "au picat acuzaţiile": "Păi, erau prea multe probe, frate. Toate declaraţiile martorilor au conţinut că ea nu a avut niciodată o imagine de fată cuminte. Multă lume a declarat că ştia că a mai făcut-o cu mine de 4 ori înainte, toţi au zis de pozele pe care le trimitea ea, toţi de la petrecere au zis că a plecat fără să fie beată moartă, inconştientă sau drogată, la medicul legist a ieşit cu sângele curat 100% şi fără nici o urmă pe corp. Nu are, nu a avut, nu va avea nici o dovadă că a fost viol pentru că nu a fost. Totul pe partea cu poliţia a fost din cauza ei ca a mâncat rahat cu polonicul, oricum poliţiştii ţineau cu noi încă de prima dată când am fost noi la secţie şi le-am explicat tot cum s-a întâmplat"

"Nici căldura, nici furtuna nu mă dă jos din picioare, lumea îmi poartă ură că sunt şmecher şi am valoare", a scris Dan Cristian I.

"Ce oameni cunoscuţi să fie, mă, părinţii ei, eşti nebun? Maică-sa era una dintre cele mai proaste avocate din Tulcea şi ta-su era vopsitor de maşini într-un cartier de la marginea Constanţei. S-au făcut de rahat în ultimu hal cu minciunile lor", a mai scris Binki pe site-ul de socializare. Mesaje de susţinere

Au urmat dedicaţiile cu manele şi mesajele de susţinere de la fani. Mai mult a fost organizată chiar o petrecere pentru a-şi sărbători victoria.

"Trăim viaţa ca sultanii, nici o grijă să n-avem, dau de băut, să mor eu!, se arăta în mesajul postan de Dan Cristian.

"Votaţi Binki preşedintele ţării! Unul să fie prim-ministru iar ceilalţi 3 miniştri! şi Roxana B. să spele pe jos prin budă şi să adune frunzele din faţa Parlamentului", scrie într-un din mesajele de la "fani". Poliţiştii au ridicat de la locuinţa minorilor laptopuri şi telefoane mobile cu înregistrări filmate ale raporturilor sexuale pe care suspecţii le-au întreţinut cu o elevă de 15 ani punându-le ulterior pe reţelele de socializare. Referatul de arestare preventivă Mama victimei, avocat constănţean, a fost cea care a reclamat că  fiica ei a fost drogată şi violată de mai mulţi colegi. Din referatul de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a rezultat că „în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2013 profitând de starea părţii vătămate B.R.I. (minoră) şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima consimţământul, cei cinci inculpaţi minori au condus-o pe partea vătămată la locuinţa unuia dintre ei, lipsind-o de libertate, unde inculpaţii I.D.C. şi V.S.A. au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, contrar voinţei acesteia, fiind încurajaţi şi susţinuţi fizic de către inculpatul G.C.F. Ulterior, în aceeaşi noapte, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată la locuinţa sa, unde au intrat fără acord, context în care inculpatul G.C.F. a întreţinut raporturi sexuale cu minora, fiind susţinut moral şi fizic de ceilalţi patru inculpaţi. După comiterea faptelor, în perioada 15-22.12.2013, inculpatul Sîrbu Răzvan Claudiu (recomandându-se ca fiind văr al inculpatului V.S.A.), prin intermediul unor postări pe o reţea de socializare i-a ameninţat pe inculpaţii I.D.C. şi G.C.F. cu acte de violenţă fizică şi psihică în cazul în care aceştia nu-şi vor asuma exclusiv vinovăţia faptelor, cu scopul de a-l exonera de răspundere pe inculpatul V.S.A.”