Deşi examenul de Bacalaureat este presărat de incidente neaşteptate, la probele orale pare puţin probabil ca cineva să trişseze, însă un elev din Beiuş a surprins autorităţile, fiind eliminat de la proba de limba română.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor a declarat că acest incident este o premieră. Astfel de probleme nu au mai apărut la probele de competenţe lingvistice de comunicare orală.

Metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat 2016 interzice elevilor să aibă asupra lor în examen, telefoane mobile, materiale scrise sau alte device-uri care le-ar putea permite să fraudeze examenul. Dacă vor fi descoperiţi că încalcă acest regulament, elevii vor fi eliminaţi.

În acelaşi judeţ, alte două cazuri au atras atenţia presei. Un licea a susţinut proba orală la limba română într-o cameră a Spitalului Judeţean din cauza unor probleme de sănătate, iar o altă elevă va susţine aceleaşi competenţe săptămâna viitoare deoarece tânăra a fost operată. 

CALENDAR BACALAUREAT 2016

BACALAUREAT 2016. PROBE ORALE
13 iunie – Proba de limba română (proba A) – comunicare orală
15-17 iunie – Proba de limba maternă (proba B) – comunicare orală
21-24 iunie – Proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D)
27 iunie – 1 iulie – Proba la limba străină – comunicare orală (proba C)

BACALAUREAT 2016. PROBE SCRISE
4 iulie – Limba şi literatura română
5 iulie – Limba şi literatura maternă
6 iulie – Proba obligatorie a profilului
8 iulie – Proba la alegere a profilului şi specializării.

REZULTATE BACALAUREAT 2016
12 iulie – Rezultatele vor fi afişate pe 12 iulie, iar în acea zi, în intervalul 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile.
16 iulie – Rezultatele finale.

Te-ar putea interesa și: