Bac 2015, sesiunea de toamnă: 24,1% rata de promovare, înainte de contestații

Bac 2015, sesiunea de toamnă: 24,1% rata de promovare, înainte de contestații

24,1% (cu 1,83% mai mare decât în 2014), rata de promovare în sesiunea august-septembrie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat (înainte de depunerea/soluţionarea contestaţiilor)

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat astăzi, 1 septembrie, rezultatele înregistrate în sesiunea august-septembrie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat, înainte de depunerea contestaţiilor.

În această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenţi de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi, se arată într-un comunicat al instituției.

În funcţie de promoţia absolvită, 8.097 (75,1%) de candidaţi reuşiţi provin din promoţia curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii în aceeaşi sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creştere de 1,83%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre candidaţi promovaţi, cei mai mulţi (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 - 6,49. Nu a fost consemnată nicio medie de 10. Precizăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Pe judeţe, cele mai mari rate de promovare - peste 30% - s-au înregistrat în judeţele Alba (35,81%), Iaşi (34,15%), Cluj (33,09%), Harghita (30,90%) şi Caraş-Severin (30,38%). Rata de promovare în Capitală este de 22,85% (cea mai mare, în sectorul 4 - 29,49%) Judeţele cu o rată minimă de promovare - sub 17% - sunt Ilfov (14,69%), Gorj (15,85%), Buzău (16,18%) şi Mehedinţi (16,69%). În 20 de judeţe procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare cuprinsă între 0,68% (Satu Mare) şi Giurgiu (12,59%).

Din totalul celor 55.125 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 44.759 de candidaţi (31.145 din promoţia 2014-2015, echivalentul a 69,6% şi 13.614 din promoţiile anterioare - 30,4%). 10.367 de candidaţi au absentat. 151 de elevi au fost eliminaţi din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs, iar 33.829 de candidaţi au fost respinşi (22.966 din promoţia curentă şi 10.863 din promoţiile anterioare).

Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 16:00 - 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.

Rezultatele s-au afişat, la centrele de examen şi pe Internet (https://bacalaureat.edu.ro), la ora 14:00.