Evenimentul Zilei > Actualitate > BAC 2014. Rezultatele la Bacalaureat vor fi afişate luni la ora 10
BAC 2014. Rezultatele la Bacalaureat vor fi afişate luni la ora 10

BAC 2014. Rezultatele la Bacalaureat vor fi afişate luni la ora 10

Rezultatele probelor scrise la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie - iulie 2014, înainte de contestaţii, vor fi afişate luni, la ora 10,00, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Contestaţiile pot fi depuse între orele 12,00 – 16,00 şi urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 11 iulie.

Media minimă de promovare pe disciplină este 5 iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor necesară pentru promovarea bacalaureatului este minimum 6.

59,18% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014, după centralizarea a 99,62% din date, până la ora 17,00, a informat MEN.

Potrivit sursei citate, procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată iulie 2013 (pentru aproximativ 99% din date), când acesta era de 55,65%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8,99 – 25.290.

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura româna E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5.

La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5.

La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5 iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 137.555 de absolvenţi 110.486 (80,32%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi s-au prezentat 150.682. Alţi 11.000 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.