Evenimentul Zilei > Politica > Avocatul Poporului: Am primit 51 de solicitări pentru sesizarea CCR în legătură cu alegerile parlamentare
Avocatul Poporului: Am primit 51 de solicitări pentru sesizarea CCR în legătură cu alegerile parlamentare

Avocatul Poporului: Am primit 51 de solicitări pentru sesizarea CCR în legătură cu alegerile parlamentare

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului a aratăt, într-o scrisoare trimisă luni conducerii Camerei Deputaţilor, că a primit 51 de solicitări din partea unor persoane fizice pentru a sesiza Curtea Constituţională a României cu privire la legea alegerilor parlamentare pe motiv că aceasta introduce interdicţii ale exercitării drepturilor electorale, informează Agerpres.

Ciorbea precizează că petenţii invocă "în esenţă" încălcarea unor articole din Constituţie. 

Astfel, potrivit petenţilor, prevederile referitoare la faptul că nu pot fi alese persoane cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, introduc noi interdicţii ale exercitării drepturilor electorale şi anume dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. 

Textele criticate ar conţine "sintagme eronate, contrare prevederilor constituţionale", iar dispoziţiile sunt "neclare, imprecise, respectiv lipsite de previzibilitate", după cum consideră petenţii, potrivit Avocatului Poporului. 

Totodată, aceştia apreciază ca fiind neconstituţionale şi prevederile art. 2 alin. 2 din lege, conform cărora cetăţenii români au dreptul de vot şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine socială. 

Ciorbea a menţionat, în scrisoarea adresată Camerei Deputaților, că a constatat că pentru soluţionarea acestor petiţii sunt necesare "o serie de clarificări" şi de aceea s-a adresat ÎCCJ, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Curţii de Apel Bucureşti, Agenţiei Naţionale de Integritate, comisiilor juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Ministerului Justiţiei. 

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis scrisoarea la Comisia juridică, ce are termen până miercuri pentru un punct de vedere, a precizat secretarul forului, Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului permanent.