Gheorge Muşat, avocatul preşedintelui Iohannis şi al lui Ludovic Orban, rupe tăcerea şi explică printr-un comunicat de ce l-a turnat la Securitate pe anticomunistul Iulius Filip când era închis la Aiud.

Într-o scrisoare trimisă jurnalistului Lucian Davidescu, avocatul Muşat încearcă să-şi lămurească situaţia după dezvăluirile din mass-media spunând că a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de la Băneasa. În comunicat, Gheorghe Muşat explică cum a ajuns să-l toarne pe Iulius Filip.

Jurnalistul Lucian Davidescu, a postat pe social media comunicatul integral de la avocatul Geheorghe Muşat

Stimate domnule Lucian Davidescu,

(...) iată faptele:  Între 1972 și 1983 am lucrat în Ministerul de Interne, la Inspectoratul de Securitate al Municipiului București, secția contraspionaj. Am înțeles destul de repede că nu acolo este locul meu și am încercat să plec, prin demisie. Eram în primăvara anului 1981. Mi s-a spus că de acolo nimeni nu iese la cerere. Cu un certificat medical am reușit, la a treia tentativă, să plec și am intrat, ulterior, în Baroul București. Dar gestul meu a fost perceput ca o sfidare de către cei care conduceau destinele țării și ale Securității statului comunist", a scris avocatul în comunicat.

Condamnat la 8 ani de închisoare

"Eram un exemplu prost pentru toți cei rămași în sistem și atitudinea mea nu putea fi lăsată nesancționată. Pedeapsa a venit un an mai târziu, când am fost arestat sub învinuirea că aș fi divulgat secrete de serviciu soției și condamnat la 8 ani de închisoare. Un simulacru de proces cu procurorul Ștefanescu în prim plan (același procuror care a ”instrumentat” dosarele tuturor deținuților de la Aiud).

După condamnare am fost trimis în lanțuri la Aiud, unde am fost încarcerat în secțiunea unde se aflau ”politicii”. Și erau mulți deținuți politici în anii aceia, chiar dacă printre ei nu erau nume sonore. Se știe că regimul de detenție era unul special și că ”politicii” constituiau o amenințare chiar și închiși fiind. Aveam tehnică de ascultare în celule, căci trebuia să fim supravegheați permanent. Despre condițiile de detenție ar fi multe de spus, despre metodele de intimidare, despre umilințe și bătăi, despre mijloacele puse în joc pentru a reduce un om la instinctul de supraviețuire, despre modul în care se foloseau de sentimentele față de familie pentru a te șantaja și manipula. Sunt multe moduri de a face dintr-un om neom atunci când acesta se află în închisoare, la cheremul anchetatorilor, care își arogă drept de viață și de moarte nu doar asupra lui, a deținutului, ci și asupra familiei sale.

Eram în stare să spun că am vândut arme

"Eram însurat și aveam două fiice minore, una avea 8 ani și cealaltă avea 3 ani. Mult timp nimeni din familie nu a știut nimic despre mine, nici unde mă aflam și nici dacă mai trăiam. Pe toată durata detenției la Aiud nu mi s-a permis să fiu vizitat de copii, nu am avut dreptul la corespondență cu familia sau să primesc măcar o carte, nu am avut acces la medicul închisorii sau la asistență medicală.

Ca deținut politic nu era nevoie să semnezi un angajament ca să dai declarații. Când te chemau la raport, scriai oricum, sub dictare, ceea ce ți se cerea și, atunci când ceea ce scriai nu era pe placul lor, erai obligat să o iei de la capăt până obțineau declarațiile pe care le doreau. Era și acesta un mijloc de umilință, un mod de a-ți arăta că nu mai ești nimic altceva decât un instrument. La ”restrictivă”, la ”izolare” mergeam pe rând, puțini din cei aflați la Aiud în anii ’80 au scăpat fără să fi trecut pe acolo. În acest context, mi s-a cerut să semnez un angajament cu numele Miron. Aș fi putut să mă opun? Când ești în închisoare și nu știi ce se întâmplă cu copiii și familia ta, despre care anchetatorii îți dau informații sumbre, când știi că te așteaptă din nou izolarea și riscul de a fi umilit și batjocorit de deținuți de drept comun introduși special în celulă pentru a te “reeduca”, nu ai alte opțiuni. Dacă mi s-ar fi cerut atunci să declar că am vândut arme nucleare unor marțieni, nu cred că aveam puterea să mă opun. Cei care au trecut printr-o asemenea situație măcar o dată în viață, pot judeca. Ceilalți să ridice piatra, mai justifică avocatul.

Nu sunt abonat la contracte cu statul

"Am ieșit din închisoare în ianuarie 1988, după o detenție de 3 ani și 10 luni. A urmat o perioadă în care mi-a fost greu să găsesc un loc de muncă, pentru că nimeni nu angaja un fost deținut politic. Un timp am lurcat ca taximetrist pe timp de noapte în Gara de Nord, am vândut în piață legume și fructe din grădina părinților mei, după care am lucrat ca merceolog și apoi jurist la Fabrica de Cauciuc IBCC Jilava. În avocatură și în Baroul București am reintrat abia după decembrie 1989. Ceea ce am făcut de atunci și până azi nu e un secret pentru nimeni. Numele meu nu a fost implicat în scandaluri, iar firma de avocați pe care am înființat-o este, de atunci și până azi, una din firmele de referință din țară. Nu sunt și n-am fost abonat la contracte cu statul", mai spune acesta.

Muşat consideră că ar trebui să se discute public despre deţinuţi, dar nu numai atunci când sunt vendete politice

"Despre deținuții de la Aiud, din anii ’80, ar trebui să se vorbească mai mult în spațiul public, și nu doar atunci când numele lor sunt aduse în discuție pentru a justifica vendete politice. Iulius Filip, Ion Bugan, Radu Filipescu, Gheorghe Năstăsescu, Marin Iancu, Lucian Iancu, Erno Borbely, Dumitru Iuga, Nicolae Lițoiu, Biro Katalin, Buzaș Laszlo, Ion Drăghici, Florea Vlăsceanu, Mihai Ivănescu, Pavel D. Gheorghe și mulți alții au trecut în anii ’80 prin temnița de la Aiud pentru că au îndrăznit să se opună, fiecare în felul lui, împotriva unui regim totalitar care ne transformase pe toți în prizonieri de conștiință. Gheorghe Ursu, Doina Cornea, Vasile Paraschiv și deținuții de la Aiud au fost uitați și marginalizați de politicieni, care își aduc aminte de rezistența anticomunistă doar când pot câștiga capital electoral" a scris Avocat Gh. Mușat în comunicatul său.