Stratolaunch, cel mai mare avion din lume, a realizat primele teste complete la sol în care a atins o viteză de 40 de noduri sau 74 km/h. Imaginile sunt impresionante.
În video vedem avionul format din două fuselaje, cu o garnitură centrală care susține încărcătura care trebuie transportată. Cele două fuselaje au o lungime de 72.5 metri fiecare și o lățime de 117 metri, cu mult mai mult decât cel mai mare avion comercial din lume, Airbus A380, care are mai puțin de 80 de metri. Stratolaunch are 15 metri înălțime în cel mai înalt punct al cozii sale verticale și rezervoarele pot primi 113 tone de combustibil.
Conform specialiştilor, să observi o aeronavă atât de masivă în timp ce se deplasează cu o viteză atât de mare este incredibil.
Atunci când aeronava va fi completă, cele şase motoare vor dubla viteza aeronavei. Stratolaunch este construit pentru a fi o platformă de lansare în aer. La bordul său se vor afla trei rachete care vor fi lansate din stratosferă. De asemenea, proiectul finanţat de cofondatorul Microsoft Paul Allen ar putea reprezenta o variantă ieftină de lansare a sateliţilor în spaţiu. Compania a afirmat că efectuează toate testele posibile pentru ca aeronava ''monstru'' să funcţioneze conform planului. Următoarea dată când aeronava se va afla pe pistă ar putea fi pentru efectuare unui zbor adevărat, descopera.ro.