Avion fără pilot, lansat în stratosferă din Poligonul Capu Midia
- Feri Predescu
- 23 iulie 2019, 14:01
Specialiști români și străini, implicați într-un proiect al Agenției Spațiale Române participă, în Poligonul Capu Midia, la acțiuni de lansare în stratosferă pentru avioanele fără pilot (Unmanned Aerial Vehicles – UAV). Cercetătorii pot efectua astfel determinări ale unor parametri atmosferici cu relevanță pentru caracterizarea atmosferei: presiune, umiditate, temperatură.
Un astfel de aparat, de dimensiunea unei drone, monitorizat de la sol de o echipă de specialiști români și străini, a fost lansat în stratosferă cu ajutorul unui balon meteorologic umplut cu heliu, potrivit purtătorului de cuvânt al Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, Anca Medrea.
Echipat cu o serie de senzori pentru aplicații științifice, aparatul de zbor fără pilot a efectuat o misiune în largul Mării Negre la o distanță de 40 kilometri și o altitudine de 25 de kilometri. Durata misiunii a fost de 4 ore, iar la final avionul fără pilot a aterizat în zona stabilită anterior. Zborul a fost monitorizat prin intermediul sistemelor de telemetrie și executat în mod autonom.
Pe parcursul activității, lansarea, zborul și aterizarea au fost asistate de echipele de siguranță ale Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion Bungescu”. “Activitatea se înscrie într-un proiect al Agenției Spațiale Române care a debutat cu peste 10 ani în urmă, în care Poligonul de la Capu Midia a sprijinit desfășurarea ei atât din punct de vedere al siguranței zborului, cât și al infrastructurii. Dezvoltarea bazei materiale din ultimii ani a permis îmbunătățirea domeniilor de colaborare cu ROSA, reușind în prezent să asigurăm o supraveghere mult mai bună a evoluției echipamentelor în spațiul aerian al poligonului”, a declarat colonelul Eugen-Viorel Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion Bungescu”.
La rândul lui, Florin Mingireanu, cercetător în cadrul Agenției Spațiale Române, a spus că agenția dorește să îmbunătățească și să mărească performanța sistemului de dirijare pentru misiuni stratosferice, “iar pentru Agenția Spațială Europeană este un zbor în urma căruia se pot efectua determinări ale unor parametri atmosferici cu relevanță pentru caracterizarea atmosferei: presiune, umiditate, temperatură”.
Aparatul de zbor face parte dintr-o familie mai largă, capabilă să execute o gamă diversă de misiuni atât la joasă, cât și la mare altitudine. Complexul format din aparatul de zbor, autopilotul, sistemele de urmărire a zborului, precum și elementele auxiliare necesare îndeplinirii misiunilor stratosferice sunt dezvoltate de echipa de cercetători români începând cu anul 2006. Micile avioane ără pilot au efectuat misiuni în zone geografice diverse (România, zone arctice etc.) putând atinge altitudini de până la 40 kilometri. (Foto Anca Medrea-Poligonul Capu Midia)