Avertismentul ANM! Cod galben de ploi torențiale și grindină. Mai multe zone din România sunt vizate

Avertismentul ANM! Cod galben de ploi torențiale și grindină. Mai multe zone din România sunt vizateFurtună. Sursă foto: Chumphon Whangchom | Dreamstime.com

Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod galben de ploi torenţiale şi furtuni periculoase. Acesta este valabil de vineri, 3 iunie și va dura până sâmbătă, 4 iunie. Mai multe județe sunt vizate.

Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) anunță Cod galben de ploi torenţiale şi furtuni. Meteorologii au declarat că fenomenele vor începe vineri, 3 iunie, în 11 judeţe. De sâmbătă, 4 iunie, acestea vor ajunge în mai multe regiuni din țară.

Fenomene extreme vor fi vineri, 3 iunie, în intervalul orar 12.00- 21.00. Instabilitatea atmosferică accentuată se va semnala în mai multe judeţe. Este vorba despre Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Alba, Caraş-Severin.

Sursă: John Sirlin | Dreamstime.com

"În intervalul menţionat în Oltenia, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi sâmbătă (4 iunie) în vest, centru, nord, la deal şi la munte, iar duminică (5 iunie) şi în restul ţării", a anunţat ANM.

ANM anunță vara extremelor

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat că în această vară vor fi perioade de caniculă extremă, dar nu vor lipsi nici furtunile însoțite de tunete și fulgere.

„Trebuie să luăm în considerare că iunie este cea mai instabilă lună a anului şi a verii în România. Din această perspectivă este posibil să înregistrăm o probabilitate foarte ridicată de a avea fenomene de instabilitate atmosferică accentuate, presărate în anumite zile şi cu valori care pot depăşi pragul de caniculă.

Să ne amintim că vara lui 2021 a adus primul cod roşu de caniculă în partea de vest a ţării, iar pe 24 iunie, am avut 39 de grade la Timişoara – un record pentru ultima decadă a acestei luni“, a spus Elena Mateescu, la Antena 3.

„Este posibil să înregistrăm alternanţe de perioade foarte călduroase, cu valori care vor depăşi frecvent 35 de grade Celsius, cu zile de instabilitate atmosferică. În aceste zile, mai ales pe parcursul după amiezelor şi al nopţilor, este posibil să avem furtuni puternice“, a mai spus meteorologul.

Ne puteți urmări și pe Google News