Evenimentul Zilei > International > Avertismentul Angelei Merkel pentru britanici
Avertismentul Angelei Merkel pentru britanici

Avertismentul Angelei Merkel pentru britanici

Marea Britanie nu va avea aceleaşi drepturi ca o ţară a Uniunii Europene după Brexit, a atras, ieri, atenţia cancelarul german Angela Merkel, criticând unele „iluzii” ale Regatului Unit.

Drepturi și avantaje

„O ţară terţă nu va beneficia de aceleaşi drepturi sau de drepturi mai avantajoase ca o ţară membră a UE”, a spus Angela Merkel într-un discurs în Camera Deputaţilor (Bundestag) la Berlin, înaintea unui summit european care trebuie să fixeze liniile roșii ale UE în negocierile cu Londra privind Brexit-ul.

„Poate vă gândiţi că toate acestea sunt evidente, însă trebuie să o spun clar, din păcate, deoarece am sentimentul că unii din Marea Britanie au încă iluzii”, a adăugat cancelarul german.

Merkel se aşteaptă la negocieri dificile în lunile următoare. „Nu este nicio îndoială”, a precizat ea și a atenţionat că discuţiile privind angajamentele financiare ale Marii Britanii faţă de UE trebuie să aibă loc la începutul negocierilor privind Brexit-ul.

Negocieri dure

Liderii celor 27 de state ale UE rămase se vor reuni într-un summit, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a aproba liniile directoare ale UE în negocierile privind Brexit- ul.

UE speră să înceapă negocierile privind Articolul 50 după alegerile generale anticipate prevăzute în Marea Britanie la 8 iunie.

Scrutinul a fost convocat de premierul britanic Theresa May, care speră să îşi consolideze poziţia în perspectiva negocierilor legate de Brexit.