Avertisment îngrijorător de la BNR. Cum puteți rămâne fără bani în această perioadă. Detaliile la care trebuie să fiți atenți

Avertisment îngrijorător de la BNR. Cum puteți rămâne fără bani în această perioadă. Detaliile la care trebuie să fiți atențiSursa foto: Arhiva EVZ

Românii sunt sfătuiți să-și crească vigilența în această perioadă în care escrocheriile electronice sunt în floare, pentru a nu rămâne fără bani în cont.

Reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) au tras un semnal de alarmă cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă. Românii sunt sfătuiți să fie foarte atenți în momentul în care efectuează plăți online. Și asta pentru că infracțiunile cibernetice, de acest gen, se înmulțesc în această perioadă.

Avertismentul lansat de BNR, pentru români, înaintea sărbătorilor

Banca Naţională a României atenţionează utilizatorii serviciilor de plată cu privire la păstrarea în siguranţă a elementelor de securitate personalizate ale instrumentelor de plată, în condiţiile în care, pe fondul creşterii gradului de utilizare a mijloacelor moderne de plată, a devenit tot mai preocupantă evoluţia fraudelor prin aceste instrumente electronice.

„BNR este autoritatea naţională competentă, responsabilă cu urmărirea respectării de către prestatorii de servicii de plată a cerinţelor operaţionale şi de securitate aplicabile serviciilor de plată. BNR monitorizează pe bază continuă evoluţiile din acest domeniu. În ultima perioadă, pe fondul creşterii gradului de utilizare a mijloacelor moderne de plată în contextul digitalizării accelerate a economiei şi a dezvoltării comerţului online, inclusiv ca urmare a restricţiilor sanitare şi a contextului epidemiologic actual, a devenit tot mai preocupantă evoluţia fraudelor prin instrumente electronice de tip card, internet banking sau mobile banking”, au atenționat reprezentanții BNR într-un comunicat.

Ce trebuie să faceți dacă ați căzut victima unei astfel de escrocherii

O mare parte a acestor fraude se bazează pe escrocherii sociale (phishing), utilizatorii serviciilor de plată fiind manipulaţi de către atacatori şi determinaţi, sub diverse pretexte înşelătoare, să le comunice acestora elementele de securitate ale instrumentelor de plată pe care le deţin (datele cardului, codurile PIN, codurile de activare ale aplicaţiilor de internet/mobile banking, parole statice sau dinamice, coduri de înrolare ale cardurilor în aplicaţii de tip portofel electronic), ce sunt folosite ulterior pentru accesarea conturilor clienţilor şi sustragerea fondurilor din conturile acestora.

„În cazul în care suspectează că sunt victime ale unor astfel de înşelătorii, utilizatorii serviciilor de plată trebuie să contacteze în cel mai scurt timp posibil instituţia care a emis instrumentul de plată, pentru a primi asistenţa tehnică specifică în vederea limitării pe cât posibil a pierderilor şi să sesizeze organele de cercetare penală despre incident”, au mai anunțat cei de la BNR.