AVERTISMENT. „Fotbalul românesc este în COLAPS și toată lumea știe asta”

AVERTISMENT. „Fotbalul românesc este în COLAPS și toată lumea știe asta”

Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, a atras atenția că fotbalul românesc se confruntă cu mari probleme financiare și se află în colaps.

Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, a declarat că nu este mirat de situația echipei ASA Târgu Mureș, care a intrat în insolvență. Oficialul a precizat că situația mureșenilor se încadrează în peisajul fotbalului românesc, aflat într-o criză profundă.

„Nu mă mai miră nimic și nici că ASA a intrat în insolvență. Fotbalul românesc este în colaps și toată lumea trebuie să fie conștientă de asta. Nu trebuie să credem că lucrurile se vor rezolva de la sine. La monitorizarea din 30 septembrie, ASA încălcase regulamentul, dar din motive de procedură, a scăpat fără depunctare. Cu siguranță, a avut o amânare de la plată la acea dată. Cu toate acestea, ASA va fi depunctată pentru că a acumulat datorii înainte de intrarea însolvență. Pentru acest sezon nu mai există posibilitatea depunctării, dar în sezonul viitor, cu siguranță vor fi echipe care vor încălca regulamentul de licențiere”, a spus Duru pentru prosport.ro.