Fostul ministru al Transporturilor nu poate fi executat silit pentru recuperarea prejudiciului din dosarul „Transformatorul”. Executarea a fost suspendată până în momentul judecării partajului. Actuala soție, Mariana, spune că toată averea acestuia a fost dobândită în timpul căsătoriei
Magistrații de la Tribunalul Iași au admis cererea formulată de soția lui Relu Fenechiu, prin care aceasta contestă executarea silită începută de executorii judecătorești pentru recuperarea prejudiciului din dosarul „Transformatorul”. Acesta a susținut că averea soțului său nu poate fi scoasă la vânzare pentru că nu s-a realizat partajul. La finalul săptămânii trecute, magistrații i-au dat dreptate și au suspendat executarea silită până la momentul judecării definitive a procesului de partaj.
Soție și mamă săracă
În acest dosar, Mariana Fenechiu a pozat într-o soție și mamă îndurerată, rămasă singură acasă, după intrarea în pușcărie a soțului său. Aceasta le-a cerut judecătorilor acordarea unui ajutor public judiciar pentru a putea susține cheltuielile procesului, însă, cere rea a fost respinsă . Daniela Mariana este cea de-a doua soție a lui Relu Fenechiu. Aceasta era cântăreață de muzică populară și juristă la Primăria Abrud atunci când l-a cunoscut pe fostul Ministru al Transporturilor. Cei doi s-au căsătorit în 2007 la Castelul Schloss din Viena, o bijuterie arhitectonică recunoscută în toată lumea. După ce Fenechiu a ajuns în spatele gratiilor, s-a trezit cu executorii pe cap pentru recuperarea prejudiciului din dosarul „Transformatorul”, în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
'
FOTO: Mariana și Relu Fenechiu s-au căsătorit în 2007
Servicii Energetice Moldova, partea păgubită în acest dosar, trebuie să recupereze suma de 58 de miliarde de lei vechi de la cei șase acuzați din acest dosar. Pentru că Fenechiu pare cel mai solvabil dintre acuzați, mare parte din bani va fi recuperată de la el. Acum, soția lui Fenechiu locuiește într-o casă pe Aleea Teilor nr. 1. Ea încearcă să evite executarea, fiind vorba de dosare care au ca obiect: partaj, contestație înscriere în cartea funciară sau contestație la executare.
Vrea 50 la sută din avere
În cererile depuse pe rolul instanțelor de judecată, Mariana Fenechiu susține că trebuie să-i fie recunoscut un drept de 50 la sută din valoarea bunurilor mobile și imobile scoase la vânzare, pentru că sunt dobândite după ce s-a căsătorit cu Relu. Aceasta a invocat în fața judecătorilor că nu mai are venituri pentru a-și susține familia după ce soțul său a intrat la pușcărie. În urma relației cu fostul ministru a rezultat un copil care are acum șase ani. „Pe terenul din Aleea Teilor există o locuință de 343 mp și acea casă ar trebui să-mi revină mie, deoarece am în întreținere un minor de șase ani și nu dețin alt spațiu locativ. Valoarea imobilului respectiv este de 800.000 de lei”, a declarat Mariana. În ceea ce privește un alt teren de 2.000 mp din aceeași zonă, soția lui Fenechiu susține că acolo au fost construite mai multe clădiri pentru petrecerea timpului liber, tot în timpul căsătoriei. Valoarea acestor construcții pentru loisir, hobby-uri și sport este de 100.000 lei. Jumătate din această sumă trebuie să-i revină ei.
Poprire pe conturi
Mariana Fenechiu vrea ca și autoturismul marca BMW X6, în valoare de 30.000 de euro, să fie împărțit în mod corect, adică să primească jumătate din această sumă. Autoturismul este dat în urmărire la Poliție. Femeia este nemulțumită că i-a fost instituită poprire pe conturi și că nu mai are bani. Conform declarației de avere din 2014, când a intrat în pușcărie, Fenechiu deținea șase terenuri intravilane în Iași, Dărmănești, Abrud și Roșia Montană și un alt teren extravilan în județul Bacău. La capitolul imobile, declarase trei case de locuit în Iași și Roșia Montană, un apartament în Abrud și două case de vacanță în Iași și Dărmănești.