Ca să evite imaginea de opulenţă, PDL-ista şi-a cosmetizat bogăţia. De la politicieni de carieră la debutanţi, candidaţii în Capitală la alegerile parlamentare şi-au cosmetizat averile astfel încât să evite opulenţa în faţa electoratului.
Potrivit declaraţiilor de avere din dosarele de candidatură, apartamentul Elenei Udrea din zona Unirii a intrat la apă, secretarul executiv al PDL declarându-l în 2008 cu 15 mp mai mic decât în 2005, când era consilier la Cotroceni. Udrea a renunţat totodată la hotelurile, spaţiile comerciale şi maşinile care au făcut-o celebră.
O altă tactică, aplicată de liberalii Cristian Olteanu şi Alina Gorghiu, ar fi ascunderea sumelor de bani primite în calitate de membri în diverse consilii de administraţie. În loc să declare aceste venituri, cei doi au preferat formula „conform declaraţiei fiscale“, care nu are însă caracter public. La fel a procedat şi proaspătul PDL-ist Cătălin Croitoru, lider sindical în învăţământ.
Declaraţiile de avere scot însă la iveală şi conturi pe care politicienii cu state vechi le-au ascuns până acum, deşi erau obligaţi să le menţioneze anterior. Este cazul liderului conservator Dan Voiculescu, dar şi al acolitului său, Marius Marinescu, deja cercetat de inspectorii de integritate.
Cocoş, de 666 de ori mai prosper
Considerată unul dintre cei mai bogaţi candidaţi în Bucureşti, Elena Udrea a produs o surpriză în declaraţia de avere actualizată pentru alegeri. După 2005, când şi-a făcut publică ultima dată averea, Udrea şi-a vândut terenul din Voluntari, trei dintre cele patru maşini, cele două hoteluri şi 15 spaţii comerciale. A păstrat bijuteriile de 50.000 de euro. Veniturile lui Dorin Cocoş, din dividende, au crescut în schimb în acelaşi inteval 2005-2008 de 666 de ori, de la 3 la 2.000 de milioane de lei. Ca lector universitar, Udrea a luat 5.177 lei în ultimul an, dar a câştigat de două ori mai puţin din avocatură, ajungând de la 260.000 de lei la 101.055.
În cazul lui Silviu Prigoană, pretendent la deputăţie tot din partea PDL, prima declaraţie de avere arată şi reţeta sa de afaceri. Proprietar al 31 de terenuri şi case şi acţionar în 10 firme, omul de afaceri şi-a deschis 23 de conturi în care nu are însă mai mult de 25.000 de euro. A împrumutat în schimb propriilor firme peste 7 milioane de lei şi asociaţiilor, 1 milion de euro. Totodată, a investit în imobiliare ipotecându-şi 18 proprietăţi, inclusiv apartamentul din SUA. Pe site-ul de campanie, Prigoană susţine însă că „nu e important cât eşti de bogat, la înmormântarea ta numărul participanţilor e legat de starea vremii, nu de averea deţinută“.
Voiculescu - amnezia conturilor Alţi candidaţi au avut în pragul alegerilor o revelaţie asupra propriei averi. Dan Voiculescu a „descoperit“ 7 conturi pe care acum un an, la plecarea din Senat, nu le declara, deşi au fost deschise în perioada 2000-2006. În total, Voiculescu a câştigat, în 2007, 2,7 milioane de euro şi are în bănci 1,2 milioane de euro, cu 1,8 milioane mai puţin decât decalara anul trecut. Cu toate acestea, a acordat împrumut sume cu aproape 4 milioane de euro mai mari. Totodată şi-a redus la jumătate acţiunile de pe Bursă, de la 1,2 milioane de lei în 2007 la 600.000 de lei în acest an. La rândul său, Marinescu şi-a „amintit“ de 4 conturi deschise în 2001.
Unii dintre pretendenţii la intrarea în parlament au moştenit preocuparea veteranilor pentru secretomanie. Cântăreaţa Dida Drăgan (PNL) nu a declarat valoarea tablourilor pe care le deţine, mărginindu-se să menţioneze că are picturi şi o colecţie de ceasuri, inele şi cruci moştenite.
Liberala Alina Gorghiu a evitat să precizeze suma obţinută în calitate de consilier al preşedintelui AVAS. A declarat totuşi că a luat aproape 50.000 de lei de la cele trei consilii de administraţie din care face parte (inclusiv Imprimeria Naţională).
Un alt consilier al preşedintelui AVAS, Cristian Olteanu, candidat la Camera Deputaţilor şi membru în patru CA-uri (la ALRO, Electrica SA, Romaero şi Petrom), a fost şi mai discret, trecând la toate rubricile „conform fişa fiscală“. Pe acelaşi sistem, din declaraţia lui Cătălin Croitoru rezultă că liderul FEN are credite de 732.000 de euro, cu toate că salariul său de profesor este de numai 19.031 lei pe an. Croitoru păstrează confidenţiale atât veniturile sale, cât şi ale soţiei din activitatea sindicală“. (Au contribuit Romulus Georgescu, Anca Simina)
Udrea nu face diferenţa între leu şi RON Liderul PD-L Elena Udrea susţine că a făcut o eroare în declaraţia de avere completată în vederea depunerii candidaturii sale pentru Camera Deputaţilor. Motivul greşelii este că Elena Udrea "nu este încă obişnuită cu leul nou".
"Am declarat că veniturile încasate de soţul meu din dividende sunt de 2.000.000.000 RON în loc de 2.000.000 RON", a explicat Elena Udrea pe blogul personal.
În ceea ce priveşte o serie de imobile care apăreau în declaraţia de avere din 2005 şi nu mai apar în cea mai recentă declaraţie, acestea au fost vândute sau aparţin unor societăţi comerciale ale soţului Elenei Udrea, adaugă ea.
PDL
Silviu Prigoană, candidat la Camera Deputaţilor
> Avere: 20 de terenuri (Braşov, Cluj, Ilfov, Bucureşti, Poiana Braşov), 8 case, 3 apartamente, 6 colecţii de timbre, cutii muzicale, aparate foto şi de filmat, ceasuri, tablouri, numismatică (410.000 de euro), un Mercedes, o autorulotă, o motocicletă, acţiuni în 10 firme.
> Economii: 1.527 de euro, 35.794 de lei, 17.544 USD, 25.460 lei în asigurări şi un depozit de 2.475 de lei.
> Venituri: 2.500.000 de lei din dividende şi salarii de la propriile companii şi 270.000 de lei din drepturi de autor de la televiziuni. PNL Cristian Ţopescu, candidat la Senat
PNL
Cristian Ţopescu, candidat la Senat
> Avere: nu deţine terenuri sau maşini, însă are două locuinţe în Bucureşti. Un apartament (26 mp) moştenit în 1998 şi o casă de locuit în zona centrală (120 de mp) pe care a cumpărat-o în 1996. Nu are bijuterii sau tablouri.
> Economii: 82.200 de euro, în conturi bancare.
> Venituri în 2007: 170.000 de lei din „colaborări jurnalistice“, a primit o pensie militară de 29.376 de lei, în timp ce veniturile soţiei sale s-au ridicat la 25.000 de lei.
PSD
Luminiţa Anghel, candidat la Camera Deputaţilor
> Avere: nu deţine, potrivit declaraţiei de avere, niciun teren, locuinţă sau maşină. Are în schimb bijuterii şi ceasuri în valoare de 31.000 de euro, strânse în perioada 1992-2008.
> Economii: conturi bancare de 213.000 de euro şi l-a împrumutat pe managerul şi iubitul ei, Bogdan Steblea, cu 100.000 de euro.
> Venituri: 61.000 de euro, care însumează câştiguri pe anul trecut şi pe anul acesta, dintre care 40.000 de euro din concerte.
PNL
Dida Drăgan, candidat la Camera Deputaţilor
> Avere: terenuri de 40.200 mp la Moara Vlăsiei, un apartament de 103 mp în Bucureşti şi un spaţiu comercial de 365 mp, un autoturism Toyota (din 2004), tablouri şi bijuterii moştenite (din 1970) a căror valoare nu a declarat-o.
> Economii: nu are conturi bancare sau alte forme de economii.
> Venituri în 2007: 36.960 de lei din închirierea spaţiului comercial şi 19.781 de lei ca membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române, însă, potrivit declaraţiei de avere, nu a obţinut bani din concerte.
PNG Gigi Becali, candidat la Camera Deputaţilor
> Avere: 10 terenuri (sute de hectare) - 3 în Ilfov, 3 în Bucureşti (51 ha) şi 4 în Piteşti, Baloteşti, Brăila şi Otopeni, o colecţie de bijuterii de 50.000 de euro (din 1996) şi una de ceasuri (din 2005) de 250 de milioane de euro, 7 blocuri de peste 80 de milioane de euro, acţionar în 5 societăţi comerciale (Avicola Iaşi, Arcom SA, Uzina Mecanică Drăgăşani, Steaua, Romes).
> Venituri în 2007: nu a primit, potrivit declaraţiei, niciun cadou mai scump de 300 de euro şi nu are „venituri din premii şi jocuri de noroc“.
CEASURILE, CEA MAI MARE AVERE A LUI BECALI
PSD Oana Niculescu Mizil, candidat la Camera Deputaţilor
> Avere: nu deţine, potrivit declaraţiei de avere, niciun teren, locuinţă sau maşină, dar are bijuterii în valoare de 850.000 de euro, strânse în perioada 1994-2008.
> Economii: nu are conturi bancare, însă deţine acţiuni/părţi sociale la 4 societăţi comerciale care nu i-ar fi adus venituri. A acordat împrumuturi de 810.000 de euro şi are ca datorii 3 credite bancare în valoare de 134.000 de euro.
> Venituri în 2007: ca director general la una dintre firmele sale, 17.088 de lei.