O aventură prin timpuri de mult uitate. Drumul Regelui, destinaţie fabuloasă pentru ultimele zile de vacanţă

O aventură prin timpuri de mult uitate. Drumul Regelui, destinaţie fabuloasă pentru ultimele zile de vacanţă

Puţini ştiu că numele drumului naţional DN 67C - Transalpina este, de fapt şi, mai ales de drept: Drumul Regelui. Varianta modernă a fost construită la îndemnul lui Carol al II-lea şi inaugurată în 1935. Este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri asfaltate din lume

Tradiţia şi istoria şiau pus amprenta la tot locul, iar vestigiile erup, parcă din pământ, transformându- ne voiajul într-o aventură prin timpuri de mult uitate, în ţara marelui voievod Litovoi, conducătorul Olteniei. Drumul antic, spune povestea, era cunoscut ca: „Poteca Dracului”, el trecea, ca şi azi, prin Novaci- Rânca - vârful Plopu-muntele Păpuşavârful Denghelu- pasul Urdele- vârful Cărbunele-Muntinul Mic-Valea Lotrului- Obârşia Lotrului, Şugag-Jina-Poiana Sibiului, Rod, Tilişca şi se finalizezază în Săliştea.

Mutilarea numelui

Schimbarea numelui s-a petrecut în perioada comunistă, când, obligaţi de Nicolae Ceauşescu să promoveze valorile socialiste ale turismului, fiecare judeţ a trebuit să vină cu propuneri. Gorjenii s-au gândit ca daca îi vor spune că vor să promoveze Drumul Regelui nu au nici o şansă, aşa că l-au „rebotezat”: Transalpina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inaugurarea s-a făcut în primele zile ale anului 1935 la Poiana Sibiului, cronicarii consemnând ataşamentul oamenilor faţă de Rege: „Localnicii, în semn de preţuire, au aşternut în calea Majestăţii Sale un covor de otavă, iar o frumoasă fată i-a oferit un costum naţional”.

În 1935, la inaugurarea Drumului Regelui, Carol al II-lea şi suita sa au parcurs traseul Săliştea-Novaci în opt ore.

Comoara lui Mihai Viteazul, ascunsă de Baba Novac

Dacă despre Transfăgărăşan s-a scris mult şi este deja un traseu foarte aglomerat, Drumul Regelui a fost privat de promovarea mult meritată. Puţin ştiu că sub denumirea oficială de DN 67C se ascunde un traseu de o frumuseţe rară, cel mai înalt drum naţional din România, şoseaua atingând altitudiunea de 2.145 metri.

Punctul de plecare este în Novaci şi te îndeamnă la o călătorie uşoară la început. Traseul rutier este în urcare lină, iar vegetaţia abundentă îţi fură privirea. Panta devine abruptă brusc, după o curbă care nu prevesteşte nimic. Preţ de câteva sute de metri drumul îti absoarbe toată atenţia din cauza arcuirilor în pantă ale traseului. Motorul obosit salută fericit ieşirea din meandrele primului test al şoselei montane. Ajungem pe un platou unde ne întâmpină un vânt subţire şi câţiva picuri de ploaie.

Legenda spune că aici era unul din locurile secrete în care dacii îl venerau pe Zamol xis, apoi romanii au trecut triumfători spre inima Daciei, Litovoi îşi conducea oamenii pentru a-şi apăra graniţele, iar pe aceste pietre a descălecat Baba Novac, după crunta bătălie de pe Câmpia Turzii, unde a fost ucis Mihai Viteazul, în căutarea locului de taină unde să pună la adăpost tezaurul ţării. Povestea spune că a venit cu nouă desagi pe care i-ar fi ascuns în spatele muntelui Păpuşa.

După o binemeritată pauză, pornim la drum şi intrăm în staţiunea Rânca. Puzderie de pensiuni, cu muşcate la ferestre, ne îmbie la o minivacanţă, o masă îmbelşugată tradiţională sau măcar la un sirop din muguri de brad, preparat de gosopodine pricepute.

FOTO: Zid de sprijin din zidărie uscată cu locașuri de tragere, construit în timpul Primului Război Mondial

Un traseu mistic, păzit de Momâi

Nu cedăm tentaţiei şi părăsim oaza de civilizaţie. Brusc, drumul se aşterne în faţa noastră învăluit în nori groşi cenuşii, ce fierb în ceaunele abisurilor care înconjoară şoseaua. Suntem cu capul în nori, la propriu, am atins cea mai înaltă cotă a drumului, 2.145 metri.

Repere antice încă actuale

Vizibilitatea nu depăşeşte doi metri de la farurile maşinii. Părăsim, pentru câteva momente, confortul maşinii, vălătucii de abur ne învăluie accentuându-ne senzaţia că păşim într-o altă lume, într-un alt timp. La picoarele noastre, pe buza prăpăstiei, este o construcţie piramidală din pietre, cu o înălţime de aproape un metru. Ghidul nostru, Cristian Tudor, drumarul care cunoaşte locurile ca-n palmă ne spune povestea locului. „Părăsim timpul prezent şi intrâm pe tărâmul legendelor.

Aceasta este o Momâie sau om de piatră. Se spune că ele sunt paznicii drumului şi, totodată ocrotesc şi îndrumă prietenii spre locuri sigure, iar pe duşmani îi trimit direct în hăurile munţilor. Pe Baba Novac l-au îndrumat spre un loc de taină astfel încât comoara ce o purta cu el să nu fie găsită decât de cei aleşi de Dumnezeu să o facă”. Momâile există de secole în istoria oierilor ce îşi petrec vara aici. Ei spun că sunt puncte de reper către strungi şi paznici pe timp de iarnă ai munţilor, dar, dacă-i întrebi cine le-a construit şi cine a ales locul strungilor, ridică din umeri a necunoaştere.

Măgarii, mai buni ca teodolitul

Prima formă modernă a drumului a fost construită de către nemţi. Cu toate că au venit echipaţi cu teodolite pentru a alege cel mai bun traseu, localnicii au adus măgari cu samare şi i-au mânat pe munte. Inginerii nu au putut decât să constate că cel mai bun traseu a fost cel ales de către măgari. Construcţia făcută în timpul primului război mondial rezistă şi acum cu toate că este realizată printr-un procedeu numit „zidărie uscată”, fără lianţi. Localnicii spun că la construcţia drumului au fost folositi deţinuţi. „Lucrarea are o rezistenţă extraordinară, doar cu excavatorul poţi să o scoţi. Din loc în loc, se mai văd şi astăzi locaşurile de tragere. Pe atunci, drumul, care reprezenta totodată şi frontiera, era păzită de 50-70 militari călare. Încă se mai văd urmele cazărmilor de atunci. Şoseaua modernă, asfaltată, urmează, în proporţie de 95%, traseul realizat de nemţi şi pe cel al drumului făcut pe vremea Regelui Carol al II-lea”, ne spune Cristian Tudor.

FOTO: Drumul Regelui

Un drum ce nu cunoaşte decât două anotimpuri

DN 67C, Drumul Regelui, nu cunoaşte decât două anotimpuri. Vara şi iarna. Aceasta din urmă îşi are regatul aici şi se lasă cu greu dusă de-abia în toiul verii calendaristice, iar pentru ca oamenii să nu creadă că şi-a uitat tărâmul, mai aruncă, din când în când, câte o furtună de ploaie cu gheaţă şi în iulie, august. „Zăpada de pe versanţii nordici se topeşte de-abia în luna iulie. Folosim substanţe antiderapante şi în mijlocul lunii lui Cuptor. Ca să avem drumul bun şi sigur, trebuie să fim tot timpul pregătiţi. Totuşi, trebuie să spunem turiştilor că este necesar să ţină cont de semnalizările rutiere, să nu depăşească viteza de 30 de kilometri pe oră, să respecte o distanţă corespunzătoare faţă de ceilalţi participanţi la trafic şi, să nu se aventureze pe Transalpina noaptea! Toamna, când începe să ningă, drumul se închide, de la kilometru 34, Rânca, la Şugag. Pe timpul iernii, păstrăm deschisă o porţiune de drum, între Novaci şi staţiunea Rânca, dar şi aici sunt perioade în care oprim accesul, cât facem deszăpeziri. Viscolele în această zonă sunt năpraznice, vizibilitatea este zero, iar pericolul de a cădea în prăpăstii este uriaş!”, ne spune, Cristi Tudor, călăuza noastră de la Secţia de Drumuri Târgu Jiu. Cititorule, dacă te vei decide să porneşti pe acest drum, pregăteşte- te să intri pe tărâmul basmelor şi al legendelor!

Aventura Parc

La intrarea în staţiunea Rânca, pe sensul de urcare dinspre Novaci, într-o vale de basm împădurită, se află, ascunsă între cetini, Aventura Parc. Aici prichindei, tineri şi maturi sunt aşteptaţi de gazde primitoare pentru a se „împrieteni” cu muntele. Ionuţ Ghiţu şi administratorul Dănuţ Ghiţu, alpinist de 30 de ani, oameni împătimiţi ai muntelui vă vor preda primele lecţii de escaladă. „Tuturor copiilor le place să se caţere în copaci. Noi le oferim adevărate festinuri. Trasee complete de escaladă în brazi seculari, cu echipament specializat şi cască. Avem patru trasee. Două sunt de nivel mediu, unul este pentru avansaţi şi un traseu pentru prichindei. Parcul este monitorizat, în permanenţă, de patru alpinişti utilitari certificaţi.

Primul traseu, Aventura I, se parcurge la 14 metri de sol, are „9 jocuri” şi se termină cu o tiroliană de 70 de metri. Aventura II are 12 jocuri şi are două tiroliene de 6, respectiv 8 metri incorporate în el. Aventura III este un traseu care se parcurge la peste 10 metri, este dedicat persoanelor avansate, are 6 tiroliene pe parcurs legate în două secţiuni, printrun pod şi are o lungime totală de 240 de metri. Traseul pentru prichindei este de 100 de metri, se desfăşoară la 1 metru de sol, are două tiroliene prin copaci. Preţul unui traseu este de 15 lei, iar pentru prichindei (3-6 ani) traseul costă 10 lei. Deasemenea, pentru pachete, toate traseele costă 50 lei, iar pentru copii de peste 7 ani preţul unui pachet complet este de 40 de lei”, de spune Dănuţ Ghiţu. Iarna, aici se organizează o scoală de schi şi se amenajează două pârtii pentru săniuţe.

Stâna Ştefanu - regal gastronomic în vârf de munte

La 50 de km de Novaci, într-o vale abruptă, o strungă construită din lemn ne atrage atenţia. Primul simţ care ne îndrumă către ea este cel vizual, atras de cele trei ceaune imense, sub care focul se prelingea pofticios, parcă alintând conţinutul ce fierbea de zor. Mirosul a urmat fără zăbavă, grăbindu-ne paşii spre cortul mare alb, unde, băciţa, spre surprinderea noastră, necunoscând-o şi, evident, fără să ştie cine suntem, ne-a întâmpinat cu îndemnul: „Haideţi la masă că vă aşteptam!”

Intrăm în cort unde, din cele peste 20 de mese mari, de lemn, cu bănci de o parte şi de alta, învelite în pături de lână, mai erau libere vreo două. Toată lumea mânca în linişte parcă nedorind să intervină în vraja ce te cuprindea odată ce intrai în stână. Pe grinzile de lemn ce sprijineau cortul, puzderie de constume naţionale şi cojoace din partea locului, adunate din moş strămoşi stau la loc de cinste, întregind atmosfera.  

Oieri din tată în fiu, familia Băbu este aici din timpuri imemoriale. Tradiţia a rămas neschimbată pentru ei. Băciţa, Marioara Băbu, îşi aminteşte: „Eu am venit după omul meu, iar stâna o aveau aici. Mai jos, la circa 1 kilometru a fost Căşăria ICIL-ului Târgu Jiu. După Revoluţie, căşăria a rămas în paragină, acum doar noi mai suntem la drum să ostoim foamea drumeţilor, că la noi e aerul tare şi flămânzeşti repede. O să râdeţi, ne spune băciţa Maria, nu a fost idea noastră să deschidem stâna şi să servim mâncare.

Tot turiştii ne-au dat-o. Într-o zi, faceam mâncare pentru ai mei şi au venit turişti să viziteze stâna şi când au trecut pe lângă ceaunul cu mâncare, pe furiş, au rupt câte o bucăţică de carne. Uimiţi de gustul ei, dar şi flămânzi, ne-au rugat să împărţim cu ei mâncarea. Eu, bucuroasă, nu am stat pe gânduri. Şi azi aşa, mâine, tot aşa, până când un turist m-a întrebat, dar de ce nu deschizi tu o afacere? Şi aşa am făcut întâi un cort mic, dar era neîncăpător, la câtă lume se aduna, stăteau săracii în maşini şi aşteptau să se elibereze locuri, aşa că am mărit cortul şi ceaunele.

La ora 8.00 dimineaţa începem treaba, că vine lumea şi vor mâncare la ceaun. Îmi spun oamenii, dacă nu-i gata mâncarea, că aşteaptă de un an să mănânce la mine, ce mai contează câteva minute! Acum am pus copertina asta mare şi am cinci ceaune de 50 de litri şi zic eu că acum e bine. Într-unul facem mielul, într-altul viţelul şi în al treilea mămăliga. De câteva ori pe zi. Smântâna şi brânza nu lipsesc de la masă iar o porţie de mâncare este 15 lei”. 

Toate sunt servite în farfurii de lut, iar de gust, nu poate fi descris cât de savuros este, iar dacă vă e poftă, porniti spre băciţă şi, veţi deveni dependenţi.