Conferință internațională. AI și Umanitatea
E atâta hype în jurul ideii de IA, că-ți vine să crezi că e reclamă. Mai ales că această reclamă merge în ambele direcții (pozitiv-negativ), ceea ce incită și mai...
E atâta hype în jurul ideii de IA, că-ți vine să crezi că e reclamă. Mai ales că această reclamă merge în ambele direcții (pozitiv-negativ), ceea ce incită și mai...
Vreme mohorâtă, dar cu temperaturi în creștere, la început de săptămână, în Republica Moldova. Cerul va fi înnorat în toată țara și sunt șanse să apară ploile, chiar dacă neînsemnate...
San Marino - România, meci care se dispută luni, de la pora 21.45 și contează pentru Grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. O întâlnire ce pică așa cum...
Ni s-a spus că putem avea totul: carieră de succes, familie fericită, un corp perfect și o viață echilibrată. Dar oare chiar așa este?? Și, mai ales, cât ne costă...
Prima zi de weekend aduce o vreme călduroasă în Republica Moldova, temepraturile vor rămâne la un nivel ridicat, puțin peste normalul acestei perioade a anului, după cum au informat meteorologii....
Vreme foarte frumoasă, azi, în Republica Moldova, cu temperaturi ridicate, ușor peste media acestei perioade a anului și cu cer senin, fără nicio șansă de apariție a precipitațiilor. Specialiștii meteo...
Vremea continuă să se încălzească în România, și astăzi, 21 martie. După câteva zile cu temperaturi foarte scăzute, neobișnuite pentru această decadă a lunii, valorile termice au început să crească...
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, a avut, în data de 20 martie a.c., o întâlnire oficială cu Grupul şefilor de misiuni diplomatice din America...
O zi perfectă, joi, în Republica Moldova, din punct de vedere meteorologic. Continuă și astăzi procesul de încălzire, care a început în ziua precedentă, astfel că maximele zilei vor ajunge...
Vremea începe să se încălzească ușor, începând de astăzi, 20 martie. Valorile termice încep să crească în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între...
Mucegaiul din diferite zone din casă este una dintre cele mai mari probleme cu care gospodinele se cofruntă. Ele au încercat tot felul de trucuri pentru a scăpa de acesta,...
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, a avut, în data de 19 martie a.c., o întâlnire cu E.S. dl. José de Jesús Sojo Reyes, însărcinat...
Vremea începe să se încălzească în Republica Moldova, temperaturile sunt în creștere față de ziua precedentă, dar rămân sub media obișnuită pentru această perioadă a anului. Conform meteorologilor, maximele de...
În România, și azi, vremea se va menține rece, deosebit de rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil în jumătatea de est a țării, iar în rest va fi...
Dorinel Munteanu (56 de ani) a bătut palma cu oficialii echipei Sepsi Sfântu Gheorghe și a devenit antrenorul grupării „roș-albe”. El îi va lua locul lui Valentin Suciu, pentru care...
Este răzmeriță în tenis. Mișcare de protest inițiată de Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA), condusă de sârbul Novak Djokovici. A fost deschis o acțiune judecătorească împotriva ATP, WTA, ITF,...
Donald Trump s-a intersectat de-a lungul timpului cu trei români foarte cunoscuți: cu Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Ion Țiriac. În diferite contexte, atunci când nu era prins cu politica...
După șase ani de mers prin tribunale, o familie din Galați care a suferit o grea pierdere a obținut în instanță, cu ajutorul echipei JGV și Asociații, plata unor despăgubiri...
Vreme frumoasă, azi, 18 martie, în Republica Moldova, cer senin în toată țara, nici urmă de nori, dar temperaturi scăzute, după cum au anunțat specialiștii meteo. Valorile termice vor fi...
Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a lansat un mesaj foarte dur către oficialii din Iran. Cărora le-a transmis că, de acum înainte, îi va considera responsabil pentru orice...