Aura Woodward, directoarea ICR Londra, recunoaște că locuiește cu familia în clădirea institutului. Un ghem de neadevăruri acoperă încă un dezmăț bugetar

Noi probleme la ICR Londra, după iureșul iscat în cazul Catinca Nistor. Și noua directoarea Institutului Cultural Român de la Londra, Aura Woodward, a intrat în centrul unui scandal public. A încercat să-l închidă după publicarea unui drept la replică trimis presei și preluat inclusiv de EVZ. Paradoxal, documentul menit să clarifice divergențele a deschis mai multe fronturi de întrebare decât a închis.

Casă la Londra, locuință pe banii statului, tot la Londra

În esență, ancheta jurnalistică a pus în discuție trei planuri: regimul locuirii în clădirea ICR din Belgrave Square, justificarea logistică a așa-numitei „navete de 4 ore pe zi” și felul în care au fost gestionate resursele umane și materiale – de la detașări până la lucrări de renovare rămase în aer.

Nucleul acuzațiilor este simplu și grav: Aura Woodward ar locui împreună cu soțul – cetățean britanic – și cu copilul în apartamentul, de peste 200 de metri pătrați, din clădirea ICR Londra. În condițiile în care are o casă în Londra! Dar nu este numai imoral, ci și ilegal. Surse guvernamentale susțin că regulamentele Ministerului Afacerilor Externe interzic expres cazarea cetățenilor străini în clădirile aparținând misiunilor diplomatice românești. „Nici măcar pentru o noapte”, a precizat una din ele.

În acest context, locuirea soțului în spațiul ICR ar contraveni unui ordin MAE, invocat în materialele menționate anterior, care ar limita utilizarea spațiilor locative ale ministerului exclusiv la cetățeni români. Mai mult, directoarea adjunctă ai instituției ar fi știut de restricție, de aici și practica de a caza la hotel artiștii străini invitați la evenimentele ICR, nu în clădirea din Belgrave Square. Așa că am solicitat noi explicații. După o lungă tăcere și o revenire a EVZ, am primit explicațiile ICR Londra.

Consultările de la Cotroceni, aproape de final. Nicușor Dan va face declarații. Live Text

BNR a publicat salariile conducerii. Cât câștigă Mugur Isărescu

Jocul cu argumentele legale

Numai că prin dreptul la replică al instituției s-a încercat o manevră cu iz dolosiv. A fost invocat un temei legal diferit: articolul 59 din Legea nr. 495/2004, care prevede că personalului trimis în misiune permanentă în străinătate și membrilor de familie aflați în întreținere li se asigură spațiu de locuit și dotările corespunzătoare, cu cheltuielile suportate de unitatea trimițătoare. În plus, este invocată Hotărârea de Guvern nr. 492/2004, privitoare la organizarea și funcționarea institutelor culturale, care – susține ICR – nu ar conține vreo interdicție referitoare la cetățenia celor găzduiți. Cu alte cuvinte, instituția vede în lege un drept general la locuință pentru familia cadrului trimis în misiune, fără a discrimina după pașaport.

Aici se naște, de fapt, contradicția-cheie: prevalează dreptul general din Legea 495/2004 sau regula specială dintr-un ordin MAE pe securitatea spațiilor misiunilor? Care se aplică în cazul tuturor imobilelor administrate de statul român în străinătate.

Dacă ordinul MAE există și este în vigoare, singura modalitate de a-l depăși ar fi o derogare formală, nominală, emisă de autoritatea competentă. Or, tocmai la acest punct apar lacunele de documentare: se vorbește despre existența unei aprobări, dar nimeni nu poate arăta hârtia. În absența actului, disputa rămâne într-o zonă în care cadrul de securitate intră în coliziune cu dreptul locativ general. Care drept locativ este cel puțin ciudat înțeles, în condițiile în care Aura Woodward are o casă în Londra. 

O întrebare cu sens. De ce stai pe banii statului, la ICR Londra, când ai casă în Londra

De ce stă în clădirea plătită din bani publici, în condițiile în care are o casă în Londra? Pentru că face prea mult până la serviciu, ni se explică pedant.

Ciudat! Dacă avea acest inconvenient, de ce a acceptat funcția?

Pe principiul acesta toți funcționarii de la MAE care locuiesc în comuna Corbeanca sau cartierul Ghencea pot cere cazare peste noapte în biroul lui Ilie Bolojan din Piața Victoriei. Cu familia.

Naveta de patru ore, durează de fapt maxim două ore, exact cât face un bucureștean zilnic

Nemaivorbind despre faptul că „naveta de 4 ore pe zi”, invocată ca argument logistic pentru locuirea în incinta ICR, miroase urăt de la o poștă. Aura Woodward are o locuință în Anglia, deci nu este în situația în care nu ar putea sta în propria casă. Locuința familiei Woodward este în Surbiton, o zonă rezidențială din Greater London, la circa 18 kilometri de Belgrave Square. Estimări uzuale pentru rute în timpul zilei indică aproximativ 45–60 de minute per segment (mașină sau tren + metrou), ceea ce ar lăsa, în regim standard, sub două ore, dus-întors.

Dreptul la replică răspunde că drumul include mai multe etape – mers pe jos până la autobuz, autobuz spre gară, tren până în centru, metrou cu schimbări până la Hyde Park Corner și, din nou, mers pe jos – putând ajunge, în zile proaste, la patru ore cumulate. Efectul acestor precizări este însă exact invers! O simplă analiză pe o hartă de trafic ne indică, separat, 5o de minute cu mașină, sau o oră și 15 minute cu autobuzul, sau o oră cu bicicleta.

Deci cum au calculat cele patru ore? Poate că au cumulat toate posibilitățile, ar spune cineva cu simțul umorului. 

Ca să fie lucrurile și mai clare, o sursă ne-a precizat următoarele: “Aura Woodward a fost angajată pe plan local la Consulatul de la Londra în perioada 2020- 2021. Atunci cum se deplasa, nu mai era o problema naveta? Ei mint in continuare ca și cum casa ei se afla in afara Londrei. Ea sta pe Thornhill Road nr..., Surbiton, Londra.”

A treia linie de fractură logică privește personalul și bugetele

ICR spune că are o schemă completă: director, director adjunct și trei referenți, toți detașați; postul de secretar-contabil (detașat pe 13 luni) nu a mai fost prelungit „din rațiuni financiare”, iar contabilitatea a fost externalizată local. Criticii replică: e o „optimizare” de hârtie, în fapt a fost înlăturată persoana cu cel mai mic salariu, în timp ce echipa ar fi populată preponderent cu detașați aduși din alte instituții publice, inclusiv cu posibile legături personale în vârful ICR. Din nou, fără fișe de post, criterii de selecție și declarații de interese publicate, impresia de arbitrar nu poate fi contracarată convingător.

Cărbune peste jar aruncă subiectul renovărilor. Există indicii că lucrări începute la apartamentele ICR au rămas în stadiu de șantier, cu calitate îndoielnică și contractori considerați „de casă”. Persoana căreia nu i s-a prelungit detașarea ar fi fost implicată tocmai în documentația acestor lucrări, ceea ce ridică întrebări despre cauzalitate: a fost o decizie bugetară seacă sau un efect secundar al eșecurilor de proiect? Fără contracte, situații de lucrări, procese-verbale de recepție și note de remediere, se poate spune orice – și toate afirmațiile vor rămâne, inevitabil, contestabile.

Dincolo de dimensiunea juridică și administrativă, cazul ICR Londra expune fragilitatea de sistem: terenul comun dintre MAE, ambasadă și institutele culturale este, prea des, o zonă a dezmățului bugetar unde regulile de securitate, drepturile personalului și nevoile operaționale se calcă pe picioare. Dacă spațiul din Belgrave Square este, în mod formal, administrat de MAE prin ambasadă, atunci standardele de securitate ale MAE trebuie să fie suverane și aplicate unitar – iar orice excepție să fie acoperită de acte scrise, verificabile. În lipsa acestor acte, instituțiile par fie neglijente, fie opace. Ambele variante erodează încrederea publică.

Ce ar limpezi repede lucrurile?

Mai puțin discurs, mai multă hârtie.

Până la proba contrarie, rămân trei realități neconfortabile. Întâi, dreptul la replică, deși invocă o bază legală, ocolește frontal întrebarea despre compatibilitatea cu regulile de securitate ale MAE. Apoi, argumentul „navetei de 4 ore” este, cel puțin, fals, având în vedere geografia Londrei și opțiunile multiple de transport. În fine, „optimizările” de personal și șantierele blocate reclamă mai mult decât explicații: audit, responsabilități și termene ferme.

ICR Londra este o vitrină simbolică a culturii românești într-una dintre capitalele lumii. Orice fisură de integritate, oricât de mică, strică vitrina – și, mai grav, mesajul din spatele ei. Iar când fisura atinge chiar regulile de securitate ale statului, nu mai vorbim doar despre imagine: vorbim despre rânduială. Aici, singurul antidot nu este retorica, ci transparența.

Dacă MAE și ICR pot dovedi cu acte că totul este în regulă, să o facă. MAE ne-a trimis doar promisiunea unui răspuns în termen legal. Adică în 30 de zile. Îl așteptăm. Rapid, complet, documentat. În fond, prestigiul unei instituții culturale se clădește cu aceeași piatră ca prestigiul unui stat: respectul pentru reguli – și pentru banul public.

Explicațiile ICR Londra, integral

Cu privire la solicitarea dumneavoastră de presă, vă comunicăm următoarele:

Doamna Aura Woodward și membrii familiei locuiesc în clădirea ICR Londra. Temeiul legal privind drepturile personalului trimis în misiune în străinătate este prevăzut la art. 59 din Legea nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale românești din străinătate:

“Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrilor săi de familie aflaţi în întreținere permanentă, în condițiile prezentei legi, li se asigură spațiu de locuit, precum şi dotarea corespunzătoare, potrivit funcției îndeplinite, ținând seama de specificul activității şi de condițiile de climă din fiecare țară, cu suportarea chiriei şi a cheltuielilor de întreținere de către unitățile trimițătoare”.

Statutul Institutelor Culturale este reglementat prin Hotărârea nr. 492/2004 privind organizarea și funcționarea institutelor culturale românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate, precum și înființarea unor institute noi. Nu există prevederi privind interdicția de găzduire a cetățenilor străini.

Doamna Aura Woodward locuiește în Marea Britanie de peste 20 de ani și deține o locuință de familie în Surbiton, Surrey. Conexiunea cu Londra este posibilă doar cu trenul, în lipsa unor linii directe de metrou sau de autobuz. Etapele unei astfel de navete ar presupune deplasare până la cea mai apropiată stație de autobuz, parcurgerea traseului până la gară, transportul cu trenul până în centrul Londrei, deplasarea cu metroul și schimbarea liniilor până la cea mai apropiată stație față de sediul ICR (Hyde Park Corner), apoi deplasare până la sediu. Toate aceste etape (dus-întors) ar presupune până la 4 ore pe zi.

Cu privire la situația personalului, ICR Londra are o schemă completă, formată din director, director adjunct și trei referenți. Toți referenții sunt detașati de la alte instituții.

Până în septembrie 2025, ICR Londra a avut în schema de personal și un secretar-contabil, detașat pe 13 luni, a cărui detașare nu a mai fost prelungită din rațiuni financiare. În prezent, serviciile de contabilitate ale ICR Londra sunt efectuate pe plan local.

Cu stimă,

 Romanian Cultural Institute Team