Premieră în politică! AUR a întârziat un sfert de oră la întâlnirea cu președintele
- Andreea Vlad
- 14 decembrie 2020, 15:38
În a patra rundă a consultării de luni a președintelui Iohannis cu partidele parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcția de premier, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții partidului AUR, nou intrat în Parlament.
Pentru prima dată în istoria consultărilor, reprezentanții unui partid au întârziat la discuțiile programate anterior cu președintele țării. Mai mult, senatoarea Diana Șoșoacă a refuzat să poarte mască.
Aceasta a susținut că are „probleme medicale”. În cele din urmă avocata, cunscută pentru protestele ei anti-mască și pentru susținerea ÎPS Teodosie în scandalul sărbătoririi hramului Sfântului Andrei, și-a pus masca cât să îi acopere gura. Anterior demarării discuțiilor cu președintele, aceasta a transmis live, pe Facebook.
La Cotroceni au fost prezenți George Simion, Claudiu Târziu, Dan Tanasă și avocata Diana Șoșoacă. Liderul AUR, George Simion, a anunțat că îl va propune ca premier pe Călin Georgescu, fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă în perioada 1997-2013. În 2013 a devenit preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. A mai fost secretar general în Ministerul Mediului și director al Direcției Organizații Economice Internaționale în Ministerul Afacerilor Externe. În presă, numele său a mai apărut ca reprezentant al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Partidul preferat de tineri
Potrivit unei cercetări CURS-Avantgarde, realizată în baza exit-pollului din ziua alegerilor, AUR, partidul care a produs marea surpriză a acestui scrutin al alegerilor parlamentare, a fost preferat de românii până-n 30 de ani. Pe de altă parte, de AUR au fost atrase mai puţine femei decât bărbaţi. Datele au mai confirmat că USR-PLUS are susţinători tineri şi educaţi, în timp ce PSD se bazează mai ales pe alegătorii în vârstă, cu mai puţine studii.
Potrivit sondajului, Alianţa pentru Unirea Românilor a atras 8% dintre tineri. Practic, acest segment constituie şi cei mai numeroşi votanţi ai noii formaţiuni din Parlament. AUR a avut procente sensibil egale la fiecare din cele trei categorii de studii (superioare, liceale sau postliceale) menționate în sondaj, uşor mai scăzute la cei cu facultate.
A patra formațiune politică a acestor alegeri, intrată în premieră în Parlament, AUR a obținut 535.831 de voturi la Camera Deputaților, respectiv 541.398 de sufragii la Senat.