Evenimentul Zilei > Actualitate > Au sunat la poliţie după ce o MAIMUŢĂ le-a mâncat corespondenţa
Au sunat la poliţie după ce o MAIMUŢĂ le-a mâncat corespondenţa

Au sunat la poliţie după ce o MAIMUŢĂ le-a mâncat corespondenţa

Poliţia din Florida a răspuns unui apel care raporta că o maimuţă a mâncat corespondenţa unei familii. Potrivit CBS News, ofiţeri de poliţie s-au deplasat la faţa locului pentru a rezolva problema, blocând drumul cu maşina, în cazul în care maimuţa ar fi reprezentat un pericol pentru cetăţeni.

Totuşi, animalul a lăsat căsuţa de corespondenţă şi s-a urcat pe maşina poliţiştilor, care s-au declarat fericiţi că au fost chemaţi pentru o astfel de problemă, având în vedere că în general se ocupă de cazuri de violenţă sau alte lucruri periculoase.

Poliţiştii au verificat actele maimuţei, iar proprietarul a putut să îşi ia animalul de companie în braţe şi să îl ducă în casă. Maimuţica nu a fost acuzată de nicio infracţiune de disturbare a ordinii publice.