Evenimentul Zilei > Social > Au pus pioneze și au dat cu ulei ars pe jos ca să nu se mai joace copiii
Au pus pioneze și au dat cu ulei ars pe jos ca să nu se mai joace copiii

Au pus pioneze și au dat cu ulei ars pe jos ca să nu se mai joace copiii

S-a întâmplat pe strada Sucevei din Botoșani, acolo unde câțiva pensionari au aruncat cu pioneze între blocuri ca să nu se mai joace copiii vecinilor.

Cel mai probabil, aceștia sunt deranjați de zgomotul pe care copiii îl fac. Revoltată, o botoșăneancă a postat pe Facebook câteva imagini care vorbesc de la sine și a întrebat cui să se adreseze pentru a rezolva situația. „Vi se pare corect și normal ca niște oameni în toată firea să arunce cu cutii pline de pioneze pentru a nu se juca copiii între blocuri… Ce aș putea face, unde să ne adresăm?”, este mesajul postat de respectiva mămică. Postarea a stârnit un val de reacții: „O binecuvântare să auzi glasurile copiilor ce se joacă printre blocuri. Bine ca nu sunt în fața tabletelor! Cui nu îi place, la azil sau în pădure! Reclamații la poliție pentru cine recurge la mizerii de astea…”, „Și la noi… Au uns scările la bloc cu ulei ars să nu stea copiii pe scări…”, „Mai nou copiii nu au voie să se joace în fața magazinelor, loc unde este spațiu verde printre copaci, și mai aleargă și pe acele scări… Acești copii vor ajunge să fie ținuți numai în casă din vina unor bătrâni”, sunt doar câteva dintre comentariile vizavi de acest subiect.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.