Atenţie, Tarom pune pasagerii în pericol! O vedetă din România a spus tot ce a aflat
- Daniel Teodoreanu
- 30 noiembrie 2020, 16:40
Întors recent din Spania, unde a fost plecat pentru a participa la turnarea unui film, Codin Maticiuc a dezvăluit în ce condiţii zboară pasagerii Tarom într-un context în care pandemia de coronavirus pare departe de final peste tot în lume, inclusiv în România.
Fostul mare crai de Dorobanţi a rămas contrariat de faptul că în avionul care l-a adus în ţară, toate locurile erau ocupate deşi asta intra în contradicţie cu măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei de coronavirus. Totodată, el a semnalat că pasagerilor li s-a permis să poarte masca în felul în care a dorit fiecare dintre ei.
Codin Maticiuc a fost în Spania pentru a filma în comedia spaniolă Don Vacas Y Una Burra, în care i s-a dat un rol secundar. La întoarcere, cel care pe vremuri era poreclit Poponeţ a constatat că pe ruta Madrid-București se întâmplă multe nereguli, care pun în pericol sănătatea pasagerilor care zboară cu Tarom.
Atmosfera pe ruta Madrid-București
Astfel, Codin Maticiuc a povestit totul într-o postare pe Facebook şi nu şi-a putut ascunde frustrarea cu privire la faptul că deşi în avion toate locurile erau ocupate, autorităţile din România nu permit accesul în cinematografe nici măcar în anumite condiţii.
„Am parte de multe premiere: personajul meu, deși e român, vorbește spaniolă și eu n-o vorbesc deloc. Este prima dată când joc un personaj de un comic brut efectiv. Joc alături de doi spanioli foarte cunoscuți, Miguel Angel Munoz și Pablo Puyol, dar și de o actriță star din Mexic: Esmeralda Pimentel.
Cum am scăpat de un FMM. Știu, știu că nu vă place că am scăpat de unul și că v-ați fi bucurat enorm să mi-o fur iar într-un avion, dar de data asta glonțul doar mi-a șuierat pe la ureche. Iată-mă pe mine, ieri, pe ruta Madrid-București, întorcându-mă de niște filmări pe care le-am făcut undeva prin nordul Spaniei”, a spus cel care pare din ce în ce mai atras de cinematografie după ce a jucat în filmul Miami Bici, alături de Matei Dima, alias Bromania.
De ce Tarom are avioane pline până la refuz?
„M-am suit în avion chiar ultimul pentru că am rămas să ajut o mămică cu un bebeluș să care niște bagaje și să «împacheteze» un cărucior pe care să-l înmâneze la intrarea în avion. Am instalat-o pe doamna cu copilul pe 2A și m-am îndreptat spre 9F, locul meu.
Aici fac o pauză pentru a lansa exasperat încă o dată către ceruri, căci guvernul se p$#ă pe mine și nu mi-ar răspunde, întrebarea de ce TAROM-ul are avioanele pline până la refuzul-refuzului, stăm înghesuiți ca sardinele și cinematografele sau teatrele de ce nu pot funcționa pe o distanțare rezonabilă?
În avionul ăsta imens, vă JUR, că erau mai multe suflete decât locuri căci mulți aveau copii mici în brațe, o duduie avea un Bubico și n-aș băga mâna în foc că cineva mai din spate nu avea tirat sub scaun un curcan sau o găină. OK, bun, nu mi-a răspuns nimeni, rămâne acest TAROM cu distanțare zero și restul închise”, a continuat Maticiuc.
Codin Maticiuc: Au purtat mască mai mult nu
Un alt aspect care i-a atras atenţia proaspătului aspirant la statutul de actor a fost că pasagerii nu prea purtau masca conform normelor sanitare în vigoare, adică pe nas şi pe gură. Nu o purtau şi nici membrii echipajului Tarom nu le atrăgeau atenţia asupra acestui aspect. Probabil aşa fuseseră instruiţi încă de la plecarea din România…
„Revin la mine. Am ajuns în dreptul locului meu 9F unde era deja așezat un țăruș specific rutei de Spania, tuns scurt și într-o bluză cu mânecă lungă care totuși lăsa să se vadă în dreptul palmelor ceva tatuaje made in prison și la gât un lănțișor de aur made in Turkey. L-am întrebat dacă are locul 9F, arătându-i în același timp că acest lucru nu prea e posibil căci pe biletul meu scrie 9F. S-a făcut că nu știe, că nu e sigur, lucru care s-a dovedit apoi a fi fals pentru că inițial stătuse pe locul lui de vis-a-vis, 9B. Exact când mă pregăteam să-l mut pe țăruș am avut o secundă de inspirație și mi-am aruncat privirea la cel de lângă el, cel de pe locul din mijloc: 9E.
Băi, era un grăsuț din aceeași categorie cu țărușu’, tatuat, care-l și înghesuia puțin pe acesta din urmă. Chiar puțin mai bine îl înghesuia, dar nu era totuși Ionuț level (cine nu știe trebuie să citească FMM Ionuțe la mine pe blog). L-am întrebat pe țăruș unde e locul lui și mi-a făcut semn că pe 9B, care era vis a vis și (ce-i drept!) loc de mijloc doar că extremitățile erau două fete drăguțe și finuțe. O blondă și o brunetă. Pe loc m-am răsucit pe călcâie și am luat-o spre locul care de fapt mi-era clar destinat și abia l-am mai auzit pe țăruș în timp ce-mi mulțumea că-l las lângă prietenul lui grăsuț.
Băi, ce bulan am avut. Vă jur ca țărușu’ și grăsuțu’ reușiseră să demonteze capacul unui scaun din fața lor cu mult înainte să decolăm, iar apoi au început să strige către ceva ortaci aflați mai în spate, pe care eu nu îi vedeam, doar îi auzeam, dar sunt convins că găina sau curcanu’ la ei era! S-au ridicat de n ori, au lovit tot ce le-a stat în cale, ce să mai, eu îmi făceam cruci la fiecare 5 minute că am scăpat de un episod de tipul #fmmdetarussidegrasut. Aaaa și chiar mai e nevoie să menționez că au purtat mască mai mult nu și că mai mult ca sigur ca sunt bombardieri care nu cred în virus?! Nu cred că mai e. Bine ați venit acasă, băieți! Ne-a fost tare dor de voi. P.S. Da. Au aplaudat tare”, a mai povestit Codin Maticiuc.