Atenție, bucureșteni, așa arată viitorul! Măsura extremă într-o mare capitală europenă: limită de viteză de 30 de km la oră

Atenție, bucureșteni, așa arată viitorul! Măsura extremă într-o mare capitală europenă: limită de viteză de 30 de km la oră

Autoritățile locale dintr-o importantă capitală europeană, una dintre destinațiile de călătorie preferate de milioane de turiști din întreaga lume a restricționat viteza de circulație a autoturismelor.

Autoturismele care circulă pe străzile din Paris, capitala Franței vor trebui să se deplaseze cu o viteză de cel mult 30 de kilometri pe oră. Noile restricții vor intra în vigoare începând cu data de 30 august.

Măsura a fost adoptată de Primăria orașului Paris în cadrul unui proiect de promovare a mobilității durabile, inițiat de primarul Anne Hidalgo. Astfel, conform noilor prevederi, limita de viteză pentru mașinile și motociclete va fi redusă de la 50 km pe oră, în prezent, la 30 km pe oră. Restricțiile de viteză nu vor fi aplicate, însă, pe șoselele de centură ale capitalei Franței și pe câteva bulevarde, pentru a nu bloca traficul.

Primarul Anne Hidalgo şi consilierul pentru transporturi, David Belliard, au explicat că introducerea limitei de viteză la 30 de km pe oră urmărește mai multe obiective. Pe de-o parte este vorba despre reducerea nivelului de zgomot și adaptarea orașului la schimbările climatice. De asemenea se urmărește promovarea transportului ecologic. Prin descurajarea folosirii autoturismelor, primarul Anne Hidalgo crede că parizienii vor fi încurajați să folosească mai mult bicicletele și trotinetele.

„Trebuie să-i protejăm pe cei mai vulnerabili: pietoni, biciclişti, copii şi vârstnici”, a adăugat Belliard.

El a amintit că „oraşul cu 30 pe oră” a fost una dintre promisiunile electorale pe care le-a făcut primarul Anne Hidalgo, în iunie 2020, când a fost reconfirmată pentru un nou mandat.

Măsura a stîrnit critici

Măsura nu este pe placul tuturor, astfel că primarul Hidalgo trebuie să răspundă numeroaselor critici ale nemulțumiților care susțin că a provocat haos ăn în traficul din Paris.

I se reproșează că bicicliștii circulă cu mare viteză, pe trotuare, fără să dea dovadă de prudență, și pun în pericol viața și siguranța pietonilor.

De asemenea mai există problema trotinetelor electrice. Anne Hidalgo le-a solicitat celor trei operatori autorizați din Paris – Lime, Tier şi Dott – să reducă viteza maximă a dispozitivelor de la 20 la 10 km/h în zonele pietonale din centru. În caz contrar, aceasta a amenințat că va retrage licența de operare începând cu luna septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News