Dan C. Mihailescu, cunoscut mai ales ca "omul care aduce cartea", considera ca realizarea acestei emisiuni zilnice este cea mai mare provocare de care a avut parte. O deturnare de la un public restrans la o mare audienta.

Contactul zilnic cu oamenii mi-a dat cea mai mare bucurie din viata. Faptul ca te opresc pe strada, ca vezi oameni care spun ceva despre o carte, sau treci pe sub un balcon si auzi de undeva „Domne, unde au aparut memoriile lui Marghiloman?”, toate aceste contacte imi incarca bateriile”, spune Mihailescu.

Acesta sustine ca nu a fost niciodata cronicar de proza. El spune ca este ca formatie poet, o natura lirica, eseistica: „Eu ma simt impostor in aceasta postura. Am o natura de eseist si istoric literar si cred ca ma voi intoarce la asta”.

Critica literara, un fel de SPP

„Nu mai vreau sa fac cronica de intampinare, cred ca am imbatranit indeajuns. Vine o vreme cand faci burta si nu mai poti sa tii pasul cu automobilul existential. Trebuie sa te retragi la mosie si sa scrii studii batranesti”, sustine criticul literar. „E o intoxicatie, de sapte ani prezint o carte in fiecare zi, scriu un articol saptamanal. Cinci ani am facut un ziar saptamanal si probabil ca toate acestea duc la o suprasaturatie”, mai spune Mihailescu.

Regretul pe care il are este legat de faptul ca a acordat prea mult timp culturii, in dauna naturii. Intrand in critica literara „prima si marea mea dezamagire de-o viata a fost rautatea scriitorilor, megalomania lor, care atinge delirul de grandoare, focul de razbunare, precum si faptul ca sunt intotdeauna nemultumiti.

O mica rezerva estetica se face in mintea lor lucratura, asasinat moral. In al doilea rand, mi-a rapit ingenuitatea pe care o aveam la 23 de ani, aceea ca autorii sunt niste instante morale care traiesc intr-o lume de splendori estetice”, spune Mihailescu despre problemele pe care i le-a creat profesia sa.

Dar, dupa cum afirma criticul literar, dupa 1990, propria activitate literara a fost una plina. „Probabil, pe masura ce imbatranesti, te institutionalizezi, daca pot sa spun asa”. Numai in acest an a publicat volumul al treilea din „Istoria romana in postceausism”, volumul doi din „Viata literara”, iar acum lucreaza prefata la o antologie si lucreaza la al treilea volum din „Viata literara”. „Pot sa spun ca sunt grafoman”, afirma Mihailescu.

Politizarea literaturii

Acesta considera ca marea tragedie dinainte de ‘89 a fost politizarea literaturii, faptul ca „fiecare epitet era racordat la o lucratura politica incat iti dispare buna-credinta, nimeni nu mai crede in sinceritatea ta, nici tu nu mai crezi in sinceritatea nimanui, iar totul ajunge sa-ti para o sforarie”. Mai mult, Mihailescu remarca faptul ca un cronicar literar are influenta doar in viata de breasla, in timp ce jurnalistii culturali au un impact si o raspundere mult mai mare. „Sunt multi cei care nu mai pun pret pe cronica literara. Cronica, asa cum se facea ea inainte, nu are rost”, afirma Mihailescu.

Criticul literar considera ca scriitorii anilor ‘80 s-au ratat. „Generatia si-a vazut prematur varful in epica - Mircea Nedelciu, George Craciun, Nicolae Manolescu - cei mai multi dintre critici au esuat. Nimeni n-a mai facut critica literara dupa ‘90. S-au bagat in politica, in gazetarie, iar poetul generatiei a ajuns prozator (n.r. - Mircea Cartarescu).

Fiecare s-a implinit social, financiar, dar literar, nu”, considera Dan C. Mihailescu. „Noi am fost castrati de sistemul politic, ori sa ni se ceara fertilitate, mari sinteze, istorii ale literaturii cred ca este o asteptare nepotrivita”, afirma criticul.

CARTE DE VIZITA

Activitate literara bogata

> Scriitor, eseist, cronicar si critic literar, Dan C. Mihailescu s-a nascut pe data de 12 decembrie 1953, in Bucuresti.

> A debutat la 11 ani, in ziarul „Scanteia tineretului”, cu un articol despre gastile de pe Soseaua Giurgiului. La 16 ani a fost secretar de redactie la revista „Pe-un picior de plai”, a Liceului nr. 39.

> In 1976 a absolvit Facultatea de Limba si Literatura romana, Sectia romana-franceza, la Universitatea Bucuresti.

> A scris la revista „Luceafarul” din anul IV de facultate pana in 1980.

> In 1982 a publicat prima carte, „Perspective eminesciene”, pe care a reeditat-o in 2006.

>  Editorul suplimentului „Litere, arte, idei” al ziarului „Cotidianul”, 1991-1996, 2001-2004.

> Din 1980 pana in 2003 a fost cercetator stiintific la Institutul de istorie si teorie literara „G. Calinescu”.

> Din 2000 este realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, la Pro TV.

> A fost rasplatit cu premii, precum cel al Uniunii Scriitorilor pentru Debut, in 1982, pentru traducerea integrala a dramaturgiei lui Eugen Ionescu (in 1999) si premiile revistelor „Ateneu” (1976, 2004), „Luceafarul” (1978), „Tribuna” (1980), „Transilvania” (1984), „Flacara” (2004).

 „Avem un mimetism accentuat. Cultura noastra a stiut intotdeauna sa arda etape. Am fost intotdeauna preocupati sa ne sincronizam, sa fim la zi si ma tem ca vom lua ce este mai rau”, spune Dan C. Mihailescu despre evolutia literaturii romane in context european.

Criticul literar observa cum cultura din Romania bifeaza ceea ce este la moda in Occident, de la romanul cu lesbiene la cele de gasca si sictir sau romanele „de veghe”, dar si filmele care „se pliaza” pe orizontul de asteptari al celor din Vest. „Eu am o teorie, ca Balcanii functioneaza exotic pentru Vestul Europei - ca amantul doamnei Chatterley.

Occidentul este o doamna aristocrata care ia o baie de salbaticie din Est. Intotdeauna Balcanii au fost un colt de exotism care fecundeaza cu fantasme palatele occidentale. In prima faza vom inghiti si ne vom adapta la Occident, ne vom masifica intr-o fervoare sinucigasa, dar, intr-o a doua faza, duhul locului va reusi sa aduca specificul in fata, cum a reusit romanul sud-american. Ca sa ai o voce distincta in lume, trebuie sa vorbesti in primul rand pe limba ta”, afirma Dan C. Mihailescu.

Tinerii „alergenici”

Criticul literar nu poate sa nu observe faptul ca tinerii care au debutat dupa 1990, dar si dupa 2000 resping literatura perioadei interbelice. „

Au orientari de stanga, sunt crescuti in cultul corectitudinii orientarii politice si ne acuza pe noi, neointerbelicii. Pentru noi este o eticheta dura, pentru ca ei continua sa confunde spatiul interbelic cu legionarismul si ideea de dreapta cu legiunea Arhanghelului Mihail. Cand spun neointerbelici nu spun in mod normal burghezie, liberalism, lovinescianism, sincronism, europenism. Ei spun automat Nichifor Crainic, samanatorism, reactionarism. Eu cred ca literatura noua este strict legata de autenticismul generatiei interbelice, de cel al lui Cioran, Sebastian si Eliade”, sustine Mihailescu.

Intre tinerii scriitori de astazi si valul talentelor literare din anii ‘80 nu exista diferente, considera cronicarul. „Intr-un fel sunt mai naivi, mult mai supusi viciilor si alienarii decat noi. Generatia ‘80 s-a format in lupta. Una e sa te formezi luandu-te de gat cu un monstru, cum a fost viata noastra in ceausism, si alta sa te formezi intr-un regim de libertati absolute.”

Anticomunismul, un fel de antisemitism

Daca inainte de 1989 viata literara era politizata, iar literatii s-au folosit de literatura ca de o arma de atac si de aparare pentru a fi insubordonati politici, „dupa ‘90 am asteptat sa ne exprimam liber despre Cioran si despre toata dreapta interbelica si n-am apucat sa spunem o vorba, ca dintr-o data ni s-a spus ca prin a aduce dreapta in fata, anticomunismul ajunge un fel de antisemitism”, rememoreaza Mihailescu.

Acesta continua sa creada ca, „scriind despre panorama desertaciunilor nu confund poemul respectiv cu articolele antievreiesti, xenofobe ale lui Eminescu.

Continui sa cred ca Eliade, Cioran, Noica nu pot fi redusi la simpatiile legionare oricat de multi ar vrea s-o faca”. Despre cele trei carti pe care le-a tiparit inainte de 1989, Dan C. Mihailescu spune ca au reprezentat pentru el „un fel de perne de aer cu care reuseam sa evadez pe verticala. Acum, cand recitesc acea carte (n.r. - „Perspective eminesciene”, cartea de debut), mi se pare ca este un alt eu, intr-o cu totul alta lume”.

DEDICATIE

„Legatura sufleteasca plina de nabadai”

„La Cioran am ajuns la jumatatea anilor ‘80, printr-o prietena, prin care i-am trimis cartea mea de debut, „Perspective eminesciene”, si o epistola in care i-am scris ca, din cauza comunismului si a dictaturii, vreau sa ma las de scris. Greva scrisului era o naivitate absoluta, dar asa simteam eu atunci. Am avut surpriza sa vad ca Cioran mi-a raspuns intr-un mod asemanator: „Nici eu nu mai am chef sa scriu”. De-atunci am ramas intr-o legatura sufleteasca plina de nabadai si ne-am reintalnit cu dragoste in octombrie 1991, eu fiind un aliaj de Cioran si Caragiale la un loc”, afirma Dan C. Mihailescu.

SARBATOARE

Dedicatia unei mame posesive „De cand m-am nascut, mama imi cumpara in fiecare luna, cam dintr-un sfert de salariu, carti. Dedicatia aceasta o tin ca pe o Biblie chiliana. Aveam 12 ani cand mi-a dat-o si, sa-i daruiesti fiului tau Teatrul lui Shakespeare nu e chiar o joaca. Mama m-a invatat sa citesc pe la 3-4 ani, nu ma lasa sa ma joc cu baietii, sa joc fotbal sau la inot, si-atunci am devenit o natura feminoida, de-aici si invazia de sensibilitate, nostalgie. Prietenii mei cei mai buni erau fete, eu eram confesorul lor. Mama ma adora, era posesiva, dar pot sa spun ca tot ce e bun in mine pleaca de la ea. Probabil ca neavand tata am o nostalgie a autoritatii paterne. Probabil de-asta ma si atrage critica literara, (criticul se vrea un legislator, traseaza ierarhii), care este o forma de exercitare a autoritatii”.

CADOU Pix de la Monica Lovinescu

„Atat de impresionat am fost ca am iesit din tara, prima oara in 1990, incat legatura cu Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca a ramas pentru mine un soc aproape la fel de mare ca scaparea de Ceausescu. Atunci cand a venit prima oara in vizita, doamna Lovinescu mi-a adus acest pix. Din 1991, eu n-am mai scris niciun articol fara el. Mi-e teama ca, daca, Doamne, fereste, o sa-l pierd intr-o zi, o sa ma las de scris. Orice literat care se respecta este mai mult sau mai putin nebun. Pe mine, seminebunia m-a conservat. Ma tem de orice inseamna subsumare a personalitatii si libertatii, insa ca om am tabieturile mele”, spune Dan C. Mihailescu. 

VOLUM

„Versuri dintr-un lemn”, prefatata de Ioan Alexandru

O prefata speciala pentru criticul literar este cea pe care o are de la Ioan Alexandru, cel care l-a format pe Mihailescu pana la 25 de ani. „A stat si a scris intr-un singur exemplar o prefata, pe care am tiparit-o in volumul „Scrieri de placere”. Tot ce era mai bun in eul meu la 20 de ani se afla in aceasta carte, pe care mi-am promis s-o tiparesc candva”.

 Sfatul lui Dan C. Mihailescu

„Mancati istorie literara pe paine”

Dan C. Mihailescu le recomanda tinerilor cronicari „sa caute sa nu se arondeze niciunei grupari literare, sa nu faca exclusiv jocurile niciunei case editoriale, sa se inarmeze cu buna blazare de a nu astepta niciodata intelegere spirituala si afectiune de la scriitori, dar si sa incerce sa manance istoria literara pe paine pentru ca numai acest panou de referinta al trecutului iti da siguranta mersului prin prezent”.

Fata nevazuta Biblioteca din copilarie

> Are un respect filial fata de personalitatile puternice, cum sunt Nicolae Manolescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu.

> Are trei mesteceni la tara, Ioachim, Stefan, Matei. In copilarie voia sa scrie un basm, „Ioachim, printul din mesteacan”.

> Poezia care ii place cel mai mult este „Rugaciune”, de Mihai Eminescu. „Este o splendoare”, spune Mihailescu.

> In copilarie, Mihailescu visa sa devina medic pediatru, insa cea mai mare dorinta a lui era sa aiba o biblioteca. „Cu mare greutate, mama mi-a dat o vitrina, unde incapeau 30-40 de carti. Eram fascinat de modul in care imi aranjam cartile, le puneam pe culori, apoi pe colectii”.

> Pseudonimul sub care scria poezii in tinerete era Ioachim.

> Ii plac drumetiile montane. Unul dintre traseele preferate este cel de la Poiana Stanii la Piatra Arsa, dar „spectaculoasa mi se pare coborarea de la cabana Omul pe Valea Cerbului”, spune criticul literar.