Aşezămintele Sfântului Mina, "Arca" micuţilor cu handicap

Aşezămintele Sfântului Mina, "Arca" micuţilor cu handicap

De 10 ani, parohia Kungsbacka-Hanhals din Suedia sponsorizează un centru modern bisericesc din Constanţa, dedicat tinerilor cu dizabilităţi.

Biserica are şi o mare responsabilitate socială, mai ales faţă de cei care s-au născut cu dizabilităţi. Paşi mici, dar fermi, încep să se facă şi în România prin cointeresarea tuturor instituţiilor, inclusiv Biserica. Asociaţia "Aşe­zămintele Sfântului Mare Mucenic Mina a fost înfiinţată în anul 1993 şi funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Tomisului.

La începuturi, misiunea Asociaţiei era aceea de a construi un lăcaş de cult în stil maramureşan, proiect finalizat în anul 1997, alături de un complex social pentru persoane cu nevoi speciale denumit sugestiv Centrul de zi "Arca". Centrul este parte integrantă a "Aşezămintelor Sfântului Mare Mucenic Mina", iar funcţionalitatea lui se datorează şi colaborării cu parohia Kungsbacka-Hanhals din Suedia, parteneri care au susţinut lucrarea atât din punct de vedere al expertizei, precum şi din punct de vedere financiar. În acest centru, tineri cu diverse dizabilităţi învaţă să se bucure şi să se facă utili lor înşişi în cadrul multiplelor activităţi desfăşurate în compania specialiştilor şi voluntarilor. Un exerciţiu de dăruire, un gest care subliniază funcţia taumaturgică a Bisericii. A doua familie şi două mese pe zi

Din dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina, prin părintele paroh Picu Nicolae cu grupul de ajutor diaconal a Bisericilor Kungsbacka şi Hanhals din Suedia, oferă prin Centrul de zi "ARCA" o a doua familie, o masă caldă şi primitoare tinerilor cu dizabilităţi. Obiectivul principal al activităţilor de susţinere are în vedere reducerea dependenţei de familie prin formarea şi dezvoltarea autonomiei personale, elemente de autogospodărire şi terapie ocu­pa­ţională, grup de suport pentru părinţi. Un alt obiectiv important îl constituie socializarea, reabilitarea, scoaterea din izolare şi reintegrare. Toate acestea prin îmbunătăţirea comunicării, activităţi creative, meloterapie, activităţi recreative desfăşurate în afara centrului de zi-vizite, excursii, plimbări prin parcul din jurul ansamblului, educaţie religioasă, kinetoterapie şi logopedie. Logopezi, psihologi, dar şi profesori

Centrul este prevăzut cu o sală pentru desfăşurarea activităţilor, o cameră de relaxare, o sală de tratamente recuperatorii, o sală atelier şi nu în ultimul rând, un spaţiu destinar întâlnirilor cu părinţii şi voluntarii. Activităţile care se desfăşoară sunt diferite pentru fiecare zi a săptămânii. Pe lângă cei 20 de voluntari permanenţi, echipa de lucru este alcătuită din personal de specialitate, respectiv logopezi, psihologi, profesori. Astăzi, beneficiarii centrului sunt 19 copii instituţionalizaţi, alături de alţi 30 de tineri din Constanţa şi comunele limitrofe.

Activitatea Aşezămintelor este recunoscută pe plan local şi acest lucru reiese din numărul mare de voluntari permanenţi, dar şi colaborările avute în timp cu Universitatea "Ovidius" prin Facultatea de Teologie Asistenţă-Socială, şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, prin practica de specialitate desfăşurată într-un centru modern, aliniat tuturor standardelor în domeniu.Activitatea Aşezămintelor nu se opreşte aici, eforturile Parohiei Sfântul Mina continuându-se şi în plan cultural. Astfel, al doilea nivel al complexului va fi destinat unui centru cultural pentru tineret, cu spaţii pentru atelier de pictură tradiţională de icoană bizantină, bibliotecă, sală pentru cursuri.

În prezent, acest proiect este nefinalizat şi datorită faptului că resursele sunt limitate şi direcţionate către activitatea socială a centrului de zi. Sunt 10 ani de provocări, greutăţi şi împliniri, iar la aniversarea ce urmează să aibă loc în săptămâna 21-25 mai vor fi organizate mese rotunde, prezentări, dezbateri la care vor participa invitaţi ce fac parte din grupul de ajutor diaconal a Bisericilor Kungsbacka şi Hanhals din Suedia, precum şi oameni cu suflet, interesaţi să dezvolte servicii social-filantropice similare. Iniţiative ecologice la Târgovişte

Din iniţiativa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, săptămâna acesta, în Dâmboviţa, a început să se desfăşoare un program inedit. În cadrul campaniei naţionale Let’s do it Romania 2012, tineri din cadrul Asociaţiei Social - Misionare a Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei au derulat un amplu proiect de ecologizare a unei zone din Comuna Şotânga, din apropierea Târgoviştei. Acţiunea, la care au participat numeroşi tineri, a durat câteva ore, s-a întins pe mai mulţi kilometri, fiind adunată o cantitate semnificativă de deşeuri.

Scopul acestui proiect a fost, pe lângă curăţirea unei importante zone verzi din Comuna Şotânga şi promovarea viziunii ortodoxe asupra creaţiei-darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu pentru om, după viaţa însăşi - şi responsabilizarea oamenilor faţă de mediul ambiant. Citiți și:

  • La trapeza Bisericii, o masă caldă
  • Biserica poartă de grijă tinerilor de la ţară
  • "Casa Pâinii" şi biserica din sufletul oamenilor

Ne puteți urmări și pe Google News