Arșinel, mai SUPĂRAT ca NICIODATĂ după MOARTEA Stelei Popescu. REACȚIA-ȘOC a actorului când a aflat cine i-a luat locul în reclamele Catena
- Sorana Pătra șcu
- 11 aprilie 2018, 18:47
Dispariția prematură a Stelei Popescu, la 81 de ani, l-a afectat pe Alexandru Arșinel atât emoțional cât și financiar. Actrița era implicată în mai multe proiecte printre care și reclamele de la farmacia Catena.
Ea apărea în mai multe spoturi publicitare alături de bunul ei prieten și coleg. Odată cu moartea Stelei Popescu cei de la Catena au renunțat și la Alexandru Arșinel. Au ales-o pe Maria Dragomiroiu, care a apărut deja pe afișele farmaciei, dar și în reclamele de la radio și TV.
Mai mult de atât, și Alexandru Arșinel a rămas fără colaborarea cu Catenă, după ce mai bine de 9 ani a fost împreună cu Stela Popescu imaginea lanțului de farmacii, scrie Ciao.ro.
Cristi Simion este cel i-a luat locul lui Arşinel în reclamele de la Catena, decizie care l-a deranjat vizibil pe actor, potrivit celor de la Click: „Ar trebui să-i contactaţi pe ei şi să-i întrebaţi. În ceea ce mă priveşte, probabil va fi o perioadă în care voi avea o pauză, ca să se «uite» de cuplul meu cu Stela Popescu. Ar fi dureros pentru mulţi să mai vadă acele reclame la televizor”.
Reacția Mariei Dragomiroiu a fost una extrem de normală. „În 20 de ani nu am refuzat nici o ofertă. Din contră, am spus de fiecare dată că, având părul lung, aş fi cea mai în măsură să fac reclamă la produse de îngrijire pentru păr, de la şampoane, până la vopsea. Dar am primit oferte să fac reclamă unui lanţ de magazine, care promova ideea de a mânca sănătos şi româneşte.
Iar acum am primit propunerea de a face reclamă, în perioada de Paşte, pentru farmacie. Este un proiect foarte frumos, suntem la început, aşa au hotărât ei şi eu am fost de acord. Ne vom mai întâlni după Paşte şi vedem dacă vom mai continua. Am fost bucuroasă şi onorată că am fost aleasă şi sper să fie un contract de lungă durată. Ei au ales cântecul meu şi au hotărât să facă altceva decât a fost până acum, ceva pentru sufletul şi inima românilor de pretutindeni. Iar eu am răspuns cu toată inima şi a ieşit ceva foarte frumos, căci am primit zeci de telefoane cu felicitări de la prieteni şi cunoscuţi”, a povestit Maria Dragomiroiu.