RUSIA ARE CU CE… Arsenalul lui Putin este impresionant. ULTIMELE IMAGINI cu ARMELE DE TEMUT ale ruşilor. Galerie foto

RUSIA ARE CU CE… Arsenalul lui Putin este impresionant. ULTIMELE IMAGINI cu ARMELE DE TEMUT ale ruşilor. Galerie foto

S-a aflat totul. Acesta este arsenalul pe care președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-ar folosi în cazul în care țara sa ar fi atacată.

Putin este un președinte care a știut întotdeauna cum să se impună în fața adversarilor săi și cum să instaureze frica printre inamici. De asemenea, Rusia, e o țară cunoscută pentru arsenalul foarte bogat de arme de război.

Recent, o foarte mare parte din armele rușilor au ajuns pe mâna publicului larg, din cauza unor fotografii secrete, „scăpate din greșeală” pe internet. Cum veștile circulă foarte repede, pozele s-au împrăștiat peste tot în lume.

Unele dintre aceste arme sunt extrem de rare și foarte periculoase și au fost ținute până acum departe de ochii publicului, pentru a păstra „elementul surpriză”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre numeroase avioane și elicoptere de luptă, putem observa și arme de mână, nemaivăzute până la acest moment. Dacă cineva se îndoia de puterea acestei uriașe țări, de acum înainte se va gândi de două ori. Suntem siguri că acestea nu reprezintă toată puterea de foc pe care Putin o poate mobiliza într-un timp foarte scurt, dar totuși este o foarte mare parte a acesteia.

Sursă foto: Englishrussia