Nu mai puțin de 2000 de foști ofițeri din armata celui de-al III-lea Reich au încercat să pună pe picioare o nouă armată germană în 1949. Scopul era de a apăra țara de posibile agresiuni ale URSS.

Inițiativa veteranilor din Wehrmacht și Waffen-SS și pregătirile făcute nu au avut mandat din partea guvernului german. Parlamentul nici măcar nu a știut de o asemenea acțiune. Ofițerii urmăreau să apere noua Germanie Federală de acțiunile comuniste din timpul Războiului Rece.

Documentele despre această uluitoare acțiune au fost descoperite întâmplător de către istoricul Agilolf Kesselring, Acestea se aflau în arhivele organizației Gehlen, precursoarea serviciului de informații externe.

Potrivit dovezilor scoase la lumină de Kesselring, cancelarul german Konrad Adenauer nu a știut nimic despre inițiativa veteranilor până în 1951. Când a aflat, a decis să nu destructureze grupul de ofițeri, se arată într-un documentar Vintage News.

Documentele demonstrează că, în cazul în care ar fi izbucnit un nou război, armata secretă ar fi putut alinia 40.000 de luptători.

Unul dintre cei mai importanți membri ai grupului „conspirativ” a fost Albert Schnez. Născut în 1911, el a fost colonel în al Doilea Război Mondial, înainte de a intra în Bundeswehr, așa cum se intitulau veteranii.

La sfârșitul anilor 1950, se afla în anturajul ministrului Apărării, Franz Josef Strauss, după care a ajuns șeful Marelui Stat Major în timpul cancelarului Willy Brandt și al ministrului Apărării Helmut Schmidt.

Potrivit notițelor lăsate de Schnez, unul dintre cei mai fervenți sprijinitori ai formării noii armate era Hans Speidel. Acesta va ajunge în 1957 Comandantul Suprem al Forțelor Aliate ale NATO din Europa Centrală.

Proiectul a început în Șvabia, o regiune din jurul Stuttgartului. Schnez făcea comerț cu lemn, textile și articole de menaj, banii fiind folosiți apoi pentru finanțarea grupării.

Veteranii erau înfricoșați de perspectiva unei invazii sovietice în Germania de Vest. În acea perioadă, aceasta nu avea nici un fel de trupe, iar forțele aliate își retrăseseră majoritatea efectivelor în 1945.

În eventualitatea unui atac sovietic, veteranii Wehrmacht au luat în calcul două variante: o acceptare a invaziei, urmată de organizarea unor formațiuni de partizani, sau formarea unei armate regulate. S-a optat pentru a doua variantă.

Legea interzicea orice organizație militară, formată fără aprobarea guvernului. Dacă grupul era prins, risca pedepse grele cu închisoarea. Dar riscul nu a împiedicat un mare succes al acțiunii în rândul veteranilor contactați.

La sfârșitul lui 1950, grupul începe să-și îngroașe rândurile. Schnez strângea donații de la oamenii de afaceri pentru a forma noi ofițeri. A făcut inclusiv înțelegeri cu companiile de transport în cazul în care armata sa ar fi avut nevoie de deplasări.

Cel care se ocupa de înzestrarea cu armament, Anton Grasser, era un angajat al companiei lui Schnez. În 1950 a fost însărcinat să se ocupe cu organizarea Poliției Militare în landurile germane, în caz de război.

Potrivit notițelor lui Schnez, gruparea era foarte pestriță: oameni de afaceri, agenți de vânzări, negustori de cărbune, avocați etc. Toți acești oameni curajoși se declarau anti-comuniști și iubitori de aventură.