Ministerul Sănătății german cere ajutorul armatei pentru depozitarea sigură a viitoarelor vaccinuri, a căror valoare a ajuns de neprețuit.
Ministerul Sănătăţii a solicitat ajutor de la armata Germaniei pentru asigurarea unei depozitări sigure a viitoarelor vaccinuri împotriva COVID-19, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, informează Reuters, citată de Agerpres.
Peste 6.000 de militari sprijină deja autorităţile germane în lupta împotriva pandemiei, majoritatea dintre aceştia susţinând autorităţile locale în domeniul sănătăţii, suprasolicitate, în încercarea de a-i depista pe cei cu care persoanele infectate au intrat în contact.
Mai valoros ca lingourile de aur
În Germania, țară implicată activ în combaterea pandemiei, măsurile anunțate de cabinetul Angela Merkel arată miza cheie pe care o are viitorul vaccin, devenit extrem de valoros și aducând aminte de perioada de după al Doilea Război Mondial. După adoptarea Planului Marshall, Banca centrală a Germaniei de Vest schimba dolari pe lingouri de aur, stocate la Federal Reserve din New York, la 25 de metri sub pământ. De altfel, de când a început pandemia, germanii cumpără aur mai mult ca niciodată. Prețul aurului a atins un nou record absolut, relata Deutsche Welle în luna august.
"Am oferit sprijin logistic de la începutul pandemiei, deschizând spaţiile de depozitare pentru materiale precum măşti chirurgicale şi provizii medicale în spaţiile armatei, de exemplu", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării. "Vom face acelaşi lucru şi în acest caz", a declarat el cu privire la depozitarea vaccinurilor care vor beneficia de pază, adăugând că în prezent au loc discuţii asupra acestui lucru cu Ministerul Sănătăţii.
Anunț istoric de la Pfizer Laboratoarele Pfizer şi BioNTech au făcut marele anunţ așteptat de întreaga planetă. Reprezentanții celor două companii au declarat că vaccinurile lor ar avea o ''eficacitate de 90%'' împotriva COVID-19, potrivit testării pe scară largă, în desfăşurare, a treia şi ultima etapă înainte de prezentarea unei cereri de omologare. Gestionarea vaccinurilor s-ar putea însă dovedi o sarcină dificilă.
Directorul executiv al companiei BioNTech a declarat pentru Reuters că acestea vor trebui transportate şi stocate la o temperatură de minus 70 de grade Celsius. Potrivit unui comunicat al producătorului Pfizer, loturile de vaccin anti-coronavirus care vor ajunge în Uniunea Europeană sunt fabricate în laboratoarele Biontech din Germania, respectiv cele Pfizer din Belgia.
Livrarea vaccinului dezvoltat de compania Pfizer, în colaborare cu Biontech, a fost negociată la nivelul Uniunii Europene pentru 200 de milioane de doze, la care se poate adăuga un lot suplimentar de încă 100 de milioane de doze.
Vom avea vaccin în prima parte a lui 2021
Producătorul a stabilit cu reprezentanții UE ca primele livrări pentru vaccin să înceapă la sfârșitul acestui an. Având în vedere politica unitară a Uniunii Europene, ai cărei oficiali au anunțat că vor trimite dozele de vaccinuri în același timp în toate țările europene, aceasta înseamnă că vaccinul de la Pfizer ar putea ajunge în România în prima parte a anului 2021.
Detaliile contractului vor fi negociate în următoarele zile, de către Pfizer cu UE, mai precizează producătorul de medicamente în comunicat.