A fost descoperită o armă veche de 3.000 de ani. Materialul ciudat pare a fi extraterestru

A fost descoperită o armă veche de 3.000 de ani. Materialul ciudat pare a fi extraterestru O nouă descoperire arheologică în Brazilia. „Ar putea schimba complet istoria” . Sursa foto Arhiva EVZ

Arheologii de la Muzeul de Istorie Naturală din Berna, Elveția, au făcut o descoperire fascinantă. Ei anunță că au găsit o armă veche - un vârf de săgeată - care datează din Epoca Bronzului.

Săgeata, descoperită în secolul al XIX-lea în satul elvețian Mörigen, a fost realizată dintr-un metal care, conform cercetătorilor, „probabil nu provine de pe planeta noastră”, adică un metal extraterestru. Arheologii au anunțat asta într-un studiu, publicat în Journal of Archaeological Science.

Strămoșii noștri europeni aveau un acces limitat la fier pur la sfârșitul Epocii Bronzului, în intervalul 900 - 800 î.e.n. Această situație a stârnit interesul cercetătorilor.

Arma enigmatică din metal extraterestru, descoperită de arheologi

Prin intermediul cercetărilor, arheologii de la Muzeul de Istorie Naturală din Berna, au descoperit că în acea epocă existau materii disponibile în natură care puteau fi folosite pentru fabricarea unor obiecte de metal. Printre acestea se numără fragmente de meteoriți de metal care căzuseră pe Pământ.

Ne puteți urmări și pe Google News
Vârful de săgeată este făcut dintr-un metal „ce nu provine de pe planeta noastră”

Vârful de săgeată descoperit de arheologii elvețieni. Foto: Journal of Archaeological Science

Această armă minusculă, cu o lungime de 39,3 milimetri și o greutate de 2,904 grame, este realizată în realitate din fier meteoric - o combinație de fier și nichel - și conține de asemenea un izotop radioactiv de aluminiu-26, care se găsește în mod normal doar în spațiu și se topește numai în condiții de vid cosmic.

Ceea ce i-a surprins pe cercetători, este că că meteoritul care a permis fabricarea armei găsite în Elveția provine dintr-o țară aflată la câteva mii de kilometri distanță, cum ar fi Cehia, Spania sau Estonia.

Estonia ar fi fost locul de origine al metalului

Estonia este cel mai probabil locul de origine, având în vedere că un meteorit s-a prăbușit acolo în jurul anului 1500 î.e.n. Asteroidul a aruncat în aer o mulțime de fragmente, inclusiv bucăți mici de fier, care ar fi putut fi ușor remodelate în forma unui vârf de săgeată.

Cercetătorii sugerează că această armă din fier a fost „importată” din Estonia prin mari rețele comerciale, similare celor utilizate de negustorii de chihlimbar de la Marea Baltică. Autorii acestui studiu lansează un apel către muzeele din Europa, care ar putea deține, la rândul lor, arme din Epoca de Bronz realizate din fier meteoric.

Scopul acestui apel este să valideze teoria și să încerce să retraseze mai bine călătoria acestor materiale extraterestre, oferind o mai bună înțelegere a modului în care aceste arme au ajuns în diverse regiuni din Europa.