Ariel, câinele cu șase picioare, abandonat în parcarea unui supermarket, o nouă șansă
- Dosofteea Lainici
- 29 iunie 2024, 08:55
Ariel, un câine născut cu șase picioare și abandonat într-o parcare, și-a găsit în sfârșit căminul permanent. Povestea lui Ariel a făcut înconjurul lumii când avea doar 11 săptămâni. Atunci a fost descoperită, abandonată, în fața unui supermarket din Marea Britanie, în octombrie anul trecut.
Ariel a atras imediat atenția. Aproximativ 15.000 de lire sterline au fost strânse de binevoitori pentru o operație care i-a schimbat viața. Prin îndepărtarea membrelor suplimentare din spate, care erau parțial fuzionate și semănau cu o coadă de sirenă. O operațiune delicată.
Acum, spanielul - numit Ariel după Mica Sirenă din Disney - a fost adoptat și începe o viață nouă pe malul mării. Alături de un cuplu care îi învață pe oameni cu dizabilități cum să facă surf. Ariel a fost inițial îngrijită de un ONG - Greenacres Rescue, care a fost asaltat cu apeluri de la sute de oameni care au citit despre situația ei și doreau să o adopte.
Ariel adoptat
În același timp, Emma-Mary Webster și Ollie Bird se refăceau după pierderea câinelui lor, Pippin, un labrador în vârstă de 16 ani. "Pippin era un câine minunat care înota în mare și urca pe stânci până în ziua dinaintea morții sale subite," a spus Ollie. Acesta, în vârstă de 40 de ani, conduce clubul de surf Blue Horizons din Pembrokeshire împreună cu partenera sa.
"Am fost atât de îndurerați încât am crezut că nu vom mai avea niciodată un alt câine, dar golul lăsat în viețile noastre era atât de mare încât am realizat că trebuia să încercăm să-l umplem cumva. Așa că am aplicat la Greenacres pentru a vedea dacă au câini de adoptat. Nu după mult timp un voluntar ne-a sunat spunând că crede că are candidatul perfect pentru noi."
În acel moment, el și Emma-Mary, în vârstă de 50 de ani, nu știau cine era Ariel. "A fost adusă la noi pentru o vizită la domiciliu și s-a acomodat imediat, făcându-se foarte confortabilă," a spus el. "Niciunul dintre noi nu știa că avem o celebritate printre noi", notează BBC.
"Chiar și acum, de fiecare dată când o plimbăm de-a lungul coastei, cineva vine și cere să facă un selfie cu ea. Iar Ariel adoră atenția, ca să nu mai menționăm viața de plajă și joaca în apă."
Ariel a devenit o parte importantă a activităților zilnice
"Eu și Emma-Mary am avut ideea pentru Blue Horizons după Covid, deoarece mulți dintre prietenii noștri au trecut printr-o perioadă foarte grea," a spus el. "Ne-am dorit cu adevărat să contribuim la bunăstarea lor, după care am decis să facem lucrurile cât mai accesibile posibil."
Clubul este specializat acum în lecții de surf adaptiv și excursii cu barca pentru persoane de toate vârstele, cu o gamă variată de dizabilități fizice și mentale, inclusiv paralizie cerebrală, scleroză multiplă și demență. "Ariel iubește să facă parte din acele lecții," a spus Ollie. "Este întotdeauna foarte îndrăgită de cei pe care îi ducem pe valuri și nu se oprește niciodată din joacă."
El a adăugat că, în ciuda începutului dificil al vieții - Ariel s-a născut cu o vulvă suplimentară și doar un rinichi - câinele și-a revenit aproape complet. "Ar trebui să vezi cât de entuziasmată este de fiecare dată când îi scoatem lesa, ca să nu mai vorbim de modul în care aleargă pe nisip," a spus el. "În afară de o mică leziune nervoasă la unul dintre picioarele din spate, nu ai crede niciodată că a avut vreodată vreo problemă."