Apune era Paszkany la CFR Cluj: „S-ar putea ca cineva să investească mai mult”

Apune era Paszkany la CFR Cluj: „S-ar putea ca cineva să investească mai mult”

Din vară, Arpad Paszkany ar putea să devină acționar minoritar

Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, a vorbit despre ceea ce se va întâmpla în Gruia, în această vară. Conducătorul „feroviarilor” a afirmat că e foarte posibil ca Arpad Paszkany, actualul patron, să fie înlocuit de un alt acționar majoritar, un om foarte potent financiar.

„Arpad Paszkany este acţionarul principal, mă rog, a fost acţionarul principal la club. Acum să vedem ce se va întâmpla, s-ar putea să nu mai fie el, dar este interesat şi o să ne ajute în continuare. S-ar putea ca cineva să investească mai mult şi să devină un acţionar mai important, dacă se face o mărire de capital social”, a spus Mureșan la Digi Sport.