Aproximativ un milion de români sărbătoresc mâine Paştele Catolic. Cum circulă mijloacele de transport RATB în noaptea de Înviere

Aproximativ un milion de români sărbătoresc mâine Paştele Catolic. Cum circulă mijloacele de transport RATB în noaptea de Înviere

Aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele. În această noapte, ei vor participa la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

Celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23.00 la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, scrie mediafax.ro. Ritualul va începe în faţa bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale, de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor, iar apoi credincioşii vor asculta vestirea solemnă a Învierii.

Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului va avea loc duminică dimineaţă la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, dar şi la toate bisericile catolice din România.

În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania.

Cum circulă mijloacele de transport RATB

Pentru asigurarea transportului public de suprafaţă şi preluarea călătorilor care vor participa la slujba specială, ocazionată de sărbătorirea Paştelui Catolic, în noaptea de Înviere, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va menţine în circulaţie, pe parcursul întregii nopţi, liniile de transport de noapte ale căror trasee converg către principalele biserici catolice, respectiv liniile N106, N109, N112, N117, N119.

Ne puteți urmări și pe Google News