„Easter Rising”, numită și Rebeliunea Paștelor a fost insurecția republicană irlandeză împotriva guvernului britanic în Irlanda, care a început în lunea Paștelor, pe 24 aprilie 1916, la Dublin.

Insurecția a fost planificată de Patrick Pearse, Tom Clarke și câțiva alți conducători ai Frăției Republicane Irlandeze, o societate revoluționară din cadrul organizației naționaliste numită Voluntarii Irlandezi. Organizația avea 16.000 de membri și a fost înarmată cu arme germane introduse în țară în 1914. Aceste două organizații au fost completate de Armata Cetățenească Irlandeză, o asociație de lucrători din Dublin formată după eșecul grevei generale din 1913, dar și de micul partid Sinn Féin.

Revolta a fost planificată ca una de anvergură, la nivel național, dar o serie de gre

Eoin MacNeill, liderul Voluntarilor Irlandezi, a anulat ordinele de mobilizare a insurgenților, dar Patrick Pearse și Tom Clarke au continuat lupta cu aproximativ 1.560 de voluntari irlandezi și un contingent de 200 de persoane din partea Armatei Cetățenești.

În 24 aprilie, forțele lor au ocupat Poșta Centrală din Dublin și alte puncte strategice din centrul orașului, iar Pearse a citit cu voce tare o proclamație care anunța nașterea Republicii Irlandeze. Trupele britanice au sosit curând pentru a pune capăt răzvrătirii și timp de aproape o săptămână Dublinul a fost paralizat de luptele de stradă. Bombardamentele britanice de artilerie i-au obligat pe Pearse și pe colegii săi să se predea în 29 aprilie.

Pearse și alți 14 lideri ai rebeliunii au fost trimiși în instanță și executați de autoritățile britanice în săptămânile care au urmat.

Deși răscoala în sine a fost nepopulară, aceste execuții au stârnit un val de revoltă împotriva autorităților britanice și au transformat liderii republicani morți în eroi martirizați.

Rebeliunea Paștelui a semnalat începutul revoluției republicane din Irlanda. Deoarece Eamon de Valera a supraviețuit represaliilor, el și-a câștigat o mare parte din popularitatea în urma acestui eveniment.

În 1916, Eamon de Valera a fost ultimul comandant care s-a predat. Din diverse motive, faptul că procesul său a început târziu, prezența reprezentanților Consulatului american, lipsa unor antecedente legate de mișcarea de rezistență și presiunea politică, toate combinate i-au salvat viața, deși dacă ar fi judecat cu o săptămână mai devreme, probabil că ar fi fost împușcat. Nu a fost executat de către britanici, dar a fost condamnat la închisoare pe viață.

A fost eliberat în 1917, dar arestat din nou și deportat în mai 1918 în Anglia, unde a fost întemnițat. Eamon de Valera a fost respectat de irlandezi ca fiind unicul supraviețuitor al revoltei. În octombrie 1917 a fost ales președinte al revoluționarului partid Sinn Féin („Noi înșine”), care a câștigat 75 din cele 105 locuri din toate circumscripțiile irlandeze în alegerile din decembrie 1918.

După o evadare dramatică din închisoarea Lincoln, în februarie 1919, Eamon de Valera a plecat deghizat în Statele Unite, unde a început să strângă fonduri. A strâns peste 5.500.000 de dolari, o sumă uriașă pentru acele vremuri. S-a întors în Irlanda înainte de războiul anglo-irlandez (războiul irlandez de independență) care s-a încheiat cu armistițiul intrat în vigoare la 11 iulie 1921.

A fost ales membru al Parlamentului din partea Sinn Féin și a devenit președinte al guvernului independent (Dail Eireann), format de Sinn Féin. De Valera nu a participat la negocierile de la Londra care au condus la Tratatul Anglo-Irlandez din 1921 și a atacat planul semnat de reprezentanții săi de înființare a Statului Liber Irlandez din care șase comitate protestante (Ulster) urmau să fie excluse. A devenit principalul adversar al lui William Congrave, președintele Consiliului Executiv al Senatului Liber din 1922 până în 1932, și a întemeiat partidul rival Fianna Fáil, în 1926.

A ocupat funcțiile de prim-ministru (1932-1948, 1951- 1954, 1957-1959), fiind promotorul neutralității Irlandei în Al Doilea Război Mondial. În iunie 1959, a fost ales președinte al Irlandei. El a primit numeroși vizitatori, inclusiv președinții Charles de Gaulle și John Kennedy. A fost reales președinte în 1966 la vârsta de 83 de ani. A obținut diplome de onoare de la universități din Irlanda și din străinătate. După 14 ani în calitate de președinte (cel mai lung termen posibil), s-a retras din funcție în iunie 1973.

Eamon de Valera a murit la 29 august 1975 la vârsta de 92 de ani. A fost îngropat în cimitirul Glasnevin după o înmormântare de Stat.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)