Apocalipsa economică bate la ușa României. Primele semne: câteva firme vor trimite în șomaj peste 5.000 de angajați
- Mihai Şoica
- 14 februarie 2019, 19:58
Mult hulitele multinaționale anunță, rând pe rând, că își închid afacerile din România și pleacă spre țări precum Ungaria sau Macedonia. Oficial, firmele pleacă din cauza condițiilor economice și a salariilor tot mai mari pe care trebuie să le plătească oamenilor.
După ce firma Rieker, un celebru producători de pantofi, a anunțat că închide fabrica de la Lugoj, județul Timiș, 700 de oameni fiind trimiși în șomaj, acum presa din Arad anunță închiderea mai multor fabrici, și trimiterea în șomaj a peste 5.000 de angajați. Astfel, potrivit newsar.ro, o mare firmă din zona dee vest a Aradului își va închide porțile și va disponibiliza peste 3.000 de salariații, urmând ca producția să fie dislocată în Macedonia. Apoi, potrivit aceleiași surse, o altă fabrică, tot din Arad, care produce material rulant va da afară peste 2.000 de angajați.
Pe lista societăților care au plecat deja din România, se numără și Nestle, care a închis fabrica din Timișoara, producția fiind mutată, de asemenea în Ungaria.
Primarul din Curtici a anunțat la știrile PRO TV ca un alt investitor, Key Safety System, și relocat producția în Ungaria, după ce firma fuzionat cu o societate din țara vecină. Edilul din Curtici a anunțat că pierderile la bugetul local vor fi însemnate, având în vedere că societatea plătea impozite pe venit și pe proprietate, la nivel destul de important.