Apoi, îndată ce i-a fost pusă eticheta de rasist sau pupător de moaște, după caz, rebelul observă că puțini mai îndrăznesc să-l publice sau să-l invite la vreo dezbatere. Aproape dispare pur și simplu ca persoană publică, așa cum se întâmpla cu cei fugiți peste granițe în vremea lui Ceaușescu.

Dar oamenii care-și asumă statutul de oaie neagră și spun ce gândesc indiferent de consecințele pe care trebuie să le suporte nu pot fi supuși atât de ușor. Amenzile pentru incitare la ură nu se pot compara cu gulagurile și spitalele de psihiatrie comuniste.

Cu toate astea, exact ca în ultimii ani ai comunismului românesc, intelectualii disidenți au început să-și manifeste revolta prin scrisori colective.

Cel mai bun exemplu este „Declarația de la Paris. Europa în care putem crede”. Manifestul, dat publicității anul trecut și semnat de 13 dintre cei mai valoroși gânditori conservatori ai zilelor noastre, printre care Rémi Brague, Roger Scruton, Robert Spaemann sau Ryszard Legutko, vorbește deschis despre marea problemă a Uniunii Europene- prăpastia uriașă dintre guvernați și guvernanți, dintre elite și oamenii obișnuiți.

„Europa, cu toată bogăția și măreția sa, este amenințată de o falsă înțelegere de sine. Această falsă Europă se auto-reprezintă drept o împlinire a civilizației, dar, în realitate, casa ne va fi confiscată. Falsa Europă apelează la exagerări și distorsiuni ale virtuților autentice ale Europei, în vreme ce rămâne oarbă la propriile vicii.

Mulțumită de sine, caricaturizându-ne partizan istoria, această falsă Europă este pornită fără preget împotriva trecutului. Cei ce o propun sunt orfani prin propria opțiune; ei presupun că a fi orfan – că a fi lipsit de (a)casă – e o reușită nobilă. În acest fel, falsa Europă se laudă pe sine ca fiind apogeul unei comunități universale, dar care nu e nici universală și nici comunitate”.

Aceste elite mândre că nu au nici neam, nici lege, reprezintă adevăratul pericol pentru popoarele Europei. “Ne apropiem de o fundătură. Cea mai mare amenințare la adresa viitorului Europei nu este nici aventurismul rusesc, nici imigrația musulmană.

Adevărata Europă este supusă riscului din pricina strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra imaginației noastre. Națiunile noastre și cultura împărtășită sunt înlocuite de iluziile asupra a ceea ce Europa este și ar trebui să fie”.

Manifestul respinge fățiș ideologia neo-marxistă a generației 1968, care conduce acum Europa: ”Falsa Europă se laudă cu un devotament fără precedent față de libertatea umană. Această libertate este, însă, foarte partizană. Se prezintă drept o libertate față de orice fel de constrângeri: libertatea sexuală, libertatea de expresie, libertatea de a fi tu însuți.

Generația 1968 le privește drept victorii prețioase asupra unui regim atot-puternic și opresiv.” În fapt, însă, toate aceste libertăți nu fac decât să distrugă fundamentul social.

„Pentru cele mai tinere generații ale Europei, însă, realitatea este mai puțin poleită. Hedonismul libertin adeseori duce la plictiseală și la o profundă lipsă de sens. Legătura căsătoriei a fost slăbită. În apa tulbure a libertății sexuale, dorințele profunde ale tinerilor noștri de a se căsători și de a alcătui familii sunt adeseori distruse. 

O libertate care alienează dorin'ele cele mai profunde ale inimii devine un blestem. Societățile noastre par să se prăbușească în individualism, izolare și derivă. În loc de libertate, suntem condamnați la conformismul vid al unei culturi mânate de consumism și media. 

E datoria noastră să spunem adevărul: generația 1968 a distrus, dar nu a construit la loc. Ea a creat un vacuum acum umplut de social media, turism ieftin și pornografie.” 

Fără să o enunțe explicit, semnatarii manifestului par să creadă că această libertate a instinctelor ascunde un joc totalitar. „În același timp în care auzim laude despre o libertate fără precedent, viața europeană este din ce în ce mai sufocată de norme.

Există reguli – adeseori confecționate de birocrați fără chip care joacă în aceeași ligă cu interese financiare puternice – care guvernează relațiile noastre de muncă, deciziile noastre de afaceri, educația, știrile, distracția și media. Și Europa caută acum să înăsprească restricțiile deja existente asupra libertății de exprimare, o libertate europeană originară: manifestarea libertății de conștiință.

Ținta acestor noi restricții nu sunt obscenitatea și asaltul asupra decenței în viața publică; clasele conducătoare ale Europei vor să restrângă, în schimb, tocmai discursul politic. Liderii politici care dau glas adevărurilor inconfortabile despre islam sau imigrație sunt târâți dinaintea judecătorilor.

Corectitudinea politică întărește tabuuri puternice care pun la încercare status-quo-ul dincolo de limită. Falsa Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertății. ”Ba, mai mult, ideologia democrației liberale e folosită pentru a confisca puterea de a decide."

De-a lungul ultimei generații, un segment din ce în ce mai amplu din pătura conducătoare a decis că propriul său interes rezidă într-o globalizare accelerată. Vor să construiască instituții supra-naționale pe care să le poată controla fără inconvenientele suveranității populare.

E din ce în ce mai clar că deficitul democratic al Uniunii Europene nu este doar o problemă tehnică, de natură a fi remediată prin mijloace tehnice. Mai degrabă, acest deficit este asumat în chip fundamental și apărat cu mult zel. Fie legitimate de presupuse necesități economice, fie dezvoltând legi ale drepturilor umane în mod autonom, mandarinii supranaționali ai instituțiilor europene confiscă viața politică a Europei, răspunzând la toate întrebările cu sloganul tehnocratic: Nu există alternativă!

Evident, manifestul gânditorilor de dreapta s-a lovit de o presă ostilă, nu numai pentru atacul deschis la adresa establishmentului, ci, mai ales, pentru că vede în mult-înfieratul populism o reacție naturală la utopia pe care încearcă să ne-o impună elitele.

„Există o anxietate în Europa astăzi din pricina creșterii a ceea ce este numit „populism” – deși înțelesurile termenului nu par a fi determinate și este folosit mai mult ca invectivă. Avem rezervele noastre. Europa are nevoie să se bazeze pe adânca înțelepciune a tradițiilor sale mai degrabă decât pe sloganuri simpliste și apeluri emoționale, care ne divizează.

Cu toate acestea, admitem că mare parte din acest nou fenomen politic poate reprezenta o rebeliune împotriva tiraniei falsei Europe, care pune eticheta de „anti-democratică” oricărei amenințări la adresa monopolului pe care îl exercită asupra legitimității morale. Așa numitul „populism” amenință dictatura status-quo-ului, „fanatismul centrului” și, pe bună dreptate, e un semn că până și în miezul culturii noastre politice, degradate și împovărate, acțiunea istorică a popoarelor europene poate să renască.

Fără să sprijine mișcările naționaliste și populiste, semnatarii manifestului lansează o chemare la luptă.

„În acest moment, cerem tuturor europenilor să ni se alăture în refuzarea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale, fără granițe. Ne iubim patriile, e dreptul nostru, și căutăm să înmânăm copiilor noștri toate lucrurile nobile pe care le-am primit la rândul nostru drept patrimoniu. Ca europeni, împărtășim o moștenire comună, iar aceasta ne cere să trăim în pace ca Europă a națiunilor. Să ne reînnoim suveranitatea și să descoperim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru viitorul Europei.”

Sub ce steag vor să ne înroleze apărătorii vechii Europe? E greu de spus, deocamdată. Măcar la nivel intelectual e însă de presupus că între globaliști și populiști apare o a treia cale.

Te-ar putea interesa și: