Apel național pentru taxe locale mai mici. Primăria Miercurea Ciuc, petiție către Bolojan

Apel național pentru taxe locale mai mici. Primăria Miercurea Ciuc, petiție către BolojanIlie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Primăria Miercurea Ciuc a inițiat o petiție publică prin care îi solicită premierului Ilie Bolojan modificarea cadrului legislativ, astfel încât autoritățile locale să poată diminua taxele și impozitele locale chiar din acest an și să fie reintroduse facilitățile acordate persoanelor cu dizabilități. Municipalitatea își dorește ca aceste schimbări să fie adoptate înainte de votul asupra legii bugetului de stat și așteaptă sprijin prin semnături din partea tuturor cetățenilor, nu doar a celor din oraș.

Primăria Miercurea Ciuc vrea taxe locale mai mici. Petiție către Ilie Bolojan

În textul petiției, lansată de Primăria Miercurea Ciuc și semnată deja de peste 60 de persoane, se arată: „Populaţia municipiului Miercurea Ciuc îi solicită premierului Ilie Bolojan ca, înainte de adoptarea bugetului pe anul 2026, să asigure un cadru legal care să permită autorităţilor locale reducerea impozitelor încă din acest an. Totodată, solicită restabilirea facilităţilor acordate persoanelor cu dizabilităţi”.

Reprezentanții municipalității explică, într-un comunicat de presă, că inițiativa vine după ce autoritățile locale s-au adresat Guvernului și au primit un răspuns negativ, iar lansarea petiției a fost aprobată de Consiliul Local.

Ministerul Finanțelor: taxele nu pot fi reduse în prezent

Potrivit Primăriei, majorările de taxe au fost impuse de constrângeri legale și au generat nemulțumiri în rândul populației. ”Constrângerile legale au impus majorarea taxelor, iar aceste majorări au generat, în mod firesc, nemulţumiri justificate şi indignare în rândul populaţiei. În locul unor promisiuni superficiale, împreună cu Instituţia Prefectului Judeţului Harghita, ne-am adresat Ministerului Finanţelor, de la care am solicitat îndrumare şi un răspuns clar privind existenţa unor pârghii legale la nivel local pentru reducerea taxelor stabilite pentru anul 2026”, arată municipalitatea.

Răspunsul Ministerului Finanțelor, transmis autorităților locale din județ la începutul lunii februarie, a fost negativ. ”Ministerul Finanţelor a confirmat că autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să aplice Legea nr. 239/2025 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2025, ceea ce înseamnă că nu se poate renunţa la bazele de impozitare majorate drastic la nivel central, nu pot fi reduse cotele de impozitare aplicate la nivel local în anul 2025 şi nici nu pot fi reintroduse facilităţile acordate anterior persoanelor cu dizabilităţi”, susține Primăria.

Attila Korodi

Attila Korodi. Sursă foto: Facebook

Primăria Miercurea Ciuc, apel la semnături din toată țara

Oficialii municipalității consideră că nemulțumirea populației este una ”legitimă” și reprezintă fundamentul demersului adresat premierului. În acest context, Primăria Miercurea Ciuc îi încurajează nu doar pe locuitorii orașului, ci și ”în general pe cetăţenii României” care nu sunt de acord cu majorarea semnificativă a taxelor locale să semneze petiția, disponibilă online atât în limba română, cât și într-un format bilingv, româno-maghiar.