Apel disperat al unui medic din linia întâi: „Am o mare neliniște în suflet când văd...”

Apel disperat al unui medic din linia întâi: „Am o mare neliniște în suflet când văd...”

Mesajul medicului Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a spitalului "Victor Babeș" din Timișoara este extrem de tranşant, afirmând că dacă nu respectăm măsurile, vom plânge de Sfintele Sărbători, dar mai ales după.

Doctorul Virgil Musta face „apel la rațiune, cu credință în suflet!”, în Vinerea Mare, înaintea Paștelui

„Am o mare neliniște în suflet când văd ce se întâmplă zilele acestea. Trecem printr-o perioadă periculoasă, foarte înșelătoare. Afară este frumos și toți avem tendința de a ceda și a slăbi măsurile de distanțare socială și de izolare. Ne pregătim mulți de Sfintele Sărbători de Paști, mergem prin magazine și piețe să ne aprovizionăm. Acestea sunt aglomerate, iar cozile sunt mai mari. Am văzut multe persoane care poartă mască și respectă distanța și asta e foarte bine, dar am văzut și destui care nu mai poartă masca și nu păstrează distanța de 2 m. Am observat persoane care sunt mulțumite de faptul că epidemia la noi în țară este încă sub control și consideră că asta este ceva firesc. Omit însă faptul că acest lucru s-a realizat greu, în special prin efortul colectiv susținut de distanțare socială, izolare și respectarea regulilor de igienă. Sunt mulți care nu înțeleg faptul că suntem încă pe panta ascendentă a îmbolnăvirilor și a deceselor!”, a declarat Virgil Musta.

Nici nu vreau să mă gândesc unde putem ajunge și noi în România dacă zilele acestea nu respectăm cu strictețe toate regulile...