Apel de urgență la 112 - minoră răpită! Amendă pentru părinți

Apel de urgență la 112 - minoră răpită! Amendă pentru părinți

În urma unui apel telefonic la 112 efectuat de o persoană de sex feminin, Poliția Municipiului Baia Mare, a fost  pusă, duminică, în alertă. Persoana de la telefon anunța că a fost rapită de pe strada Oborului din orașul Baia Mare.

Polițiștii s-au mobilizat și la scurt timp de la sesizare, au reușit să o identifice apelantă, pe stradă Grănicerilor din municipiu. Aceasta era o minoră în vârstă de 9 ani care a sesizat răpirea verișoarei ei. Tânăra reclamată că fiind răpită a fost găsită de polițiști dormind la domiciliul ei.

Pentru nesupravegherea minorei, tatăl acesteia a fost sancționat contraventional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată.

Din data de 3 septembrie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanță de Guvern nr. 62/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului unic pentru apeluri de urgență, care prevede sancțiuni mai aspre pentru alertarea falsă a autorităților. Acestea vor intră în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la dată de 03 octombrie 2019.

Modificările prevăd pentru apelare abuzivă amenzi care pot ajunge până la 5000 de lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News