Apă la preț de benzină. Gheața este taxată pe bonul fiscal

Apă la preț de benzină. Gheața este taxată pe bonul fiscalSursa foto: Arhiva EVZ

Un italian care a mers la un mic restaurant cu un prieten a fost pus să plătească inclusiv pentru gheața care i-a fost pusă în paharul cu suc.

Apă la preț de benzină. Întâmplarea a avut loc la Santa Marina, în golful Policastro. Pe lângă o Coca Cola și o citronadă, clientul a trebuit să achite și costul gheții.

Ulterior, italianul nemulțumit a postat bonul fiscal pe o rețea de socializare. Mesajul s-a viralizat foarte repede, mulți italieni fiind de părere că apa a ajuns mai scumpă ca benzina.

”În golful Policastro, în provincia Salerno, în sudul țării, apa costă mai mult decât benzina”, a comentat un italian, la situația de la Santa Marina.

Din bonul fiscal rezultă că la prețul sucului și al citronadei s-a adăugat costul de 0,50 cenți pentru gheața adăugată în pahar.

Băuturile răcoritoare, care costau 2,50 euro, au înregistrat astfel o creștere de 20%, ceea ce a dus prețul final la 3,00 euro. Apă la preț de benzină.

Italienii se plțâng de faptul că prețurile au crescut foarte mult.

Italienii se plțâng de faptul că prețurile au crescut foarte mult. Sursa foto: Dreamstime.com

Chiar și în Cilento, zona din Salerno care se învecinează cu Basilicata, există o mare controversă. Peste noapte, prețul biletelor de intrare la ștrandurile din zonă, au fost majorate consistent. De asemenea, și prețurile practicate de restaurantele și pizzeriile din zonă au crescut foarte mult.

A crescut prețul la carburant

În ultimele zile, italienii trebuie să suporte o creștere semnificativă la prețurile la carburanți. Astfel, prețul mediu al benzinei în regim de autoservire este de 1,937 euro/litru.

Motorina standard se vinde cu 1.816 euro/litru, față de 1.799 euro/litru, prețul din iulie 2023. Apă la preț de benzină.

Italienii sunt foarte nemulțumiți din această cauză și au cerut Guvernului de Roma să ia măsuri.

Drept urmare, Consiliul de Miniștri a emis un ordin prin care toate benzinăriile sunt obligate să afișeze prețurile medii la carburanți.

Începând de marți, 1 august, guvernul a introdus o cerință ca stațiile de benzină să afișeze prețurile medii la benzină, în încercarea de a crește transparența pentru consumatori. Dar, deocamdată, nu pare că această măsură a avut un impact semnificativ asupra creșterii prețurilor.

Ca și în România, în Italia, acciza pe carburanți este unul dintre motivele creșterii de prețuri. Italia are printre cele mai mari accize din Europa, ceea ce poate contribui la creșterea prețurilor cu amănuntul.