Anunțul serii pentru bucureșteni! Ce le transmite Nicușor Dan despre prețul gigacaloriei din această iarnă
- Antonia Hendrik
- 17 noiembrie 2021, 21:03
Nicuşor Dan a anunţat că în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 26 noiembrie, se va lua o decizie privind „preţul rezonabil pe care să îl suporte bucureștenii racordați la sistemul centralizat de termoficare”.
Nicuşor Dan: „Categoric, bucureştenii nu pot fi lăsaţi să suporte singuri creşterea costului cu încălzirea şi îmi doresc ca Guvernul să răspundă favorabil solicitării”, PMB de a acoperi cu 968 de milioane lei creșterea prețului gigacaloriei.
„Din respect faţă de instituţia Parlamentului, am mers azi la şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, ca să prezint informaţii despre preţul gigacaloriei, subvenţiile şi investiţiile pentru sistemul de termoficare al Capitalei, despre eforturile pe care le facem pentru bucureşteni în acest context”, a scris Nicușor Dan.
Primarul General: Bucureştiul are nevoie şi de sprijinul Guvernului României pentru a face faţă situaţiei dificile din iarna care vine
Şi continuă: „Am spus comisiei că, pe lângă subvenţia de aproape 1 miliard de lei pe care Primăria Capitalei o plăteşte în acest an pentru căldură şi apă caldă, Bucureştiul are nevoie şi de sprijinul Guvernului României pentru a face faţă situaţiei dificile din iarna care vine, Am informat comisia că am solicitat recent Guvernului 968 de milioane de lei pentru a acoperi creşterea preţului gigacaloriei şi că e foarte important pentru Capitală să primească aceşti bani, la fel cum şi alte municipii primesc fondurile necesare. Categoric, bucureştenii nu pot fi lăsaţi să suporte singuri creşterea costului cu încălzirea şi îmi doresc ca Guvernul să răspundă favorabil solicitării noastre”, a scris Nicuşor Dan pe social media.
Nicuşor Dan: Supuşii politici ai Gabrielei Firea, au căutat constant să deturneze scopul discuţiei, transformând şedinţa de azi într-un circ ridicol
„Am încercat constant să îndrept discuţia din comisie pe o linie serioasă, explicând parlamentarilor situaţia la zi şi eforturile Primăriei Capitalei pentru a limita impactul creşterii preţurilor în energie asupra facturilor la întreţinere ale bucureştenilor. Am considerat că această comisie trebuie să aibă şi rolul de a atrage atenţia Parlamentului, cu cât mai multe argumente aflate în cadrul audierilor, în ceea ce priveşte creşterea costurilor cu termoficarea în Bucureşti, astfel încât Parlamentul să poată ulterior acţiona, în paralel cu Primăria Generală şi Guvernul, pentru a-i ajuta pe bucureşteni. Dar pesediştii din fruntea comisiei, supuşii politici ai Gabrielei Firea, au căutat constant să deturneze scopul discuţiei, transformând şedinţa de azi într-un circ ridicol. Nu-i interesează pe aceşti pesedişti şi nici pe stăpâna lor cum putem face mai suportabilă pentru bucureşteni povara facturilor din această iarnă; îi interesează în schimb un spectacolul de prost gust, care să facă uitaţi, pe cât posibil, cei patru ani de batjocură firistă la adresa sistemului de termoficare din Bucureşti”, a mai scris primarul general.
Nicuşor Dan le transmite bucureștenilor că va face eforturi pentru ca facturile la înteţinere să fie suportabile
„Îi informez pe bucureşteni că primăria face în continuare toate eforturile pentru ca facturile la întreţinere să fie suportabile, ca majorările de preţuri din energie să-i afecteze cât mai puţin. În şedinţa Consiliului General din 26 noiembrie, vom decide preţul rezonabil pe care să îl suporte bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, pentru a-i ajuta să treacă iarna în condiţii decente”, a concluzionat primarul general în postarea sa de pe Facebook.