Anunț despre înghețarea anului școlar în România. „Îndemn la calm și la responsabilitate”

Anunț despre înghețarea anului școlar în România. „Îndemn la calm și la responsabilitate”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat marți că anul școlar nu va fi înghețat, în contextul epidemiei de coronavirus.

„Nu se îngheață anul școlar. Îndemn la calm și la responsabilitate. La momentul acesta, după ce vom ieși din perioada aceasta de stare de urgență, vom analiza care sunt măsurile cele mai bune care să vină în sprijinul elevilor și studenților. Dar nu se pune problema înghețării anului școlar”, a declarat Anisie, pentru edupedu.ro.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, stare de urgență în România și a anunțat că școlile vor fi închise pentru o perioadă de 30 de zile.