Anunț de ultimă oră al WTA cu privire la Simona Halep. Cum arată clasamentul mondial
- Simona Suciu
- 31 octombrie 2022, 11:37
Simona Halep se menține în topul celor mai bune jucătoare d etenis din lume. Alte patru românce sunt în top 100. Între timp apar tot mai multe varianta cu privire modul în care a ajuns substanța interzisă în organismul sportivei.
Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, se menţine pe locul al zecelea în clasamentul WTA, conform ierarhiei pe care a anunţat-o, luni, forul mondial. Jucătoarea de tenis are 2661 de puncte. Între timp au apătut noi variante cu privire la modul în care roxadustatul a ajuns în organismul sportivei.
Patru românce în top 100
România mai are alte patru sportive printre cele mai bune 100 jucătoare de tenis din lume. Irina Begu a coborât de pe locul 33 pe 34, cu 1347 puncte, iar Sorana Cîrstea se menţine pe locul 38, cu 1236 puncte. Ana Bogdan se menţine și ea pe locul 48, cu 1062 puncte. Ultima româncă din top 100 este Gabriela Ruse, pe locul 98, în coborâre două poziţii, cu 615 puncte.
La dublu, cel mai bine este clasată, dintre românce, Monica Niculescu. Ea a urcat un loc şi se află pe poziţia 47, cu 1455 de puncte. Lider este Katerina Siniakova, din Cehia, care are 5811 puncte.
Primele poziţii ale clasamentului mondial la simplu sunt următoarele: 1. Iga Swiatek – 10335 de puncte, Ons Jabeur - 4.555, 3. Jessica Pegula - 4316, Coco Gauff - 3271 şi Maria Sakkari – 3121, potrivit news.ro.
Noi ipoteze în cazul Halep
Directorul general al Federației Române de Tenis, Răzvan Itu spune că este posibil ca substanța interzisă să fi ajuns în organismul Simonei Halep prin mâncare. „Am fost în 2017 sau 2018 în Argentina. Acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping. Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere.
Șansele Simonei Halep sunt foarte mari pentru că e o persoană onestă şi deschisă. Eu cred în ea că îşi poate dovedi nevinovăţia. Suspendarea poate să nu însemne finalul carierei, depinde ce se dispune, pe ce perioadă. Noi suntem în spatele ei. Federaţia a fost notificată de Comisia antidoping despre situaţia ei“, a declarat Răzvan Itu.
Se vorbește însă și despre un sabotaj, iar tot mai multe persoane din lumea sportului arată cu degetul spre staff-ul annrenorului franzez al Simonei Halep. Patrick Mouratoglou a evitat să comenteze subiectul în primele zile după anunțul de dopaj. Apoi a postat o declarație de susținere pentru jucătoarea de tenis.